SPIT Constanţa anunţă cuantumul impozitelor locale pe anul 2016
Publicat de , 6 noiembrie 2015, 12:40
Primăria Municipiului Constanţa şi Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local aduc la cunoştinţa publică Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016.
Proiectul de hotărâre poate fi consultat:
– la sediul Primăriei Municipiului Constanţa situat pe bd. Tomis nr. 51 şi pe site-ul acesteia www.primaria-constanta.ro;
– la sediile Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local situate pe str. Sulmona nr. 22, str. Atelierelor nr. 6, str. Nicolae Grindeanu nr. 66, str. Badea Cârţan nr. 3, Bd. Alexandru Lăpuşneanu nr. 116C şi str. Dumbrăveni nr. 1, precum şi pe site-ul acestuia www.spit-ct.ro;
Proiectul de hotărâre se poate obţine în format electronic, pe bază de cerere depusă la sediul Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local situat în Constanţa, str. Sulmona nr. 22.
În temeiul prevederile art. 6 alin. (4) din Legea 52/2003 până la data de 20.11.2015 se pot trimite în scris, propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice, transmit reprezentanţii SPIT Constanţa.
Propunerile, sugestiile sau opiniile vor fi transmise în scris, prin poştă, la sediul Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, prin fax la numărul 0241/488571, sau prin e-mail la adresa bj@spit-ct.ro
Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numerele de telefon 0241/488561, persoane de contact Florin Lăzăroaia şi Roberta Alexandra Tiţa.
Materialele transmise vor purta menţiunea: „Recomandare la proiectul privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016”.