UPDATE 10: A treia zi de proteste la Constanţa. Peste TREI MII de oameni, în stradă
Publicat de Bogdan Comșa, 5 noiembrie 2015, 18:17 / actualizat: 6 noiembrie 2015, 1:07
UPDATE: Protestele de stradă din Constanţa au, din această seară şi un imn. Ascultaţi un reportaj realizat de Cristina Iliuţă:
––––––-
UPDATE 22.00: Unii dintre protestatari le-au cerut vigilenţă sporită jandarmilor, susţinând că au informaţii despre apariţia în mulţime a unor elemente perturbatoare. S-a scandat „Fără violenţă!”.
Participanţii la miting spun că vor ieşi în stradă şi vineri seara, de la ora 20.00.
–––––-
UPDATE 21.51: Manifestanţii s-au întors la Prefectură, după un popas la harta murală de la intrarea în parc. Tinerii au scandat „Beirut!” şi „Colectiv!”. Gândurile lor s-au îndreptat şi spre victimele exploziei de joi seara din Braşov. Mulţimea a îngenuncheat în faţa lumânărilor şi s-a reculesc câteva momente.
–––––-
UPDATE ora 21.09: Manifestanţii au ajuns în zona Casei de Cultură, când unul dintre organizatori i-a anunţat despre explozia de la Braşov, în urma căreia mai multe persoane au fost rănite, iar patru sunt date dispărute şi se crede că au rămas în interiorul clădirii distruse şi cuprinse de flăcări. La auzul acestei ştiri, mulţimea a scandat „Solodaritate! Solidaritate!”.
Reporterul nostru de la faţa locului, Cristina Iliuţă, ne-a relatat că oamenii aplaudau ambulanţele care treceau, întâmplător, pe acelaşi traseu.
––––––
UPDATE ora 20.35: Peste trei mii de constănţeni scandează, acum, în stradă. Coloana de manifestanţi a ajuns pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în zona Dacia şi ocupă trei benzi de circulaţie, astfel încât traficul auto este deschis doar pe sensul Casa de Cultură – Dacia, pe o singură bandă.
Traseul, în continuare, va fi zona ICIL – Kafland, bulevardul Ferdinand – Prefectură.
––––––
UPDATE ora 20.22 Protestatarii spun că nu mai merg până la City Park Mall şi că, în zona Dacia, vor schimba direcţia pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, pentru a se întoarce la Prefectură.
––––––-
UPDATE ora 20.00: Pe bulevardul Tomis mărşăluiesc, la această oră, două mii de constănţeni, iar numărul lor creşte continuu.
La fostul restaurant Beirut s-a ţinut un moment de reculegere, la fel ca în ultimele două zile şi s-a scandat „Colectiv!”. Coloana va ajunge până la City Park Mall, apoi se va întoarce în faţa Prefecturii.
Se strigă, mai nou, „Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame!” şi „Toate partidele fură prin rotaţie!”.
În Piaţa Universităţii din Bucureşti se află, acum, 10 mii de oameni, iar la Cluj, au ieşit în stradă 2.000 de protestatari.
–––––-
UPDATE 19.35 La această oră, traficul este blocat pe bulevardul Tomis, în zona Prefecturii, deoarece manifestanţii au plecat în marş.
În jur de 50 dintre ei au rămas în faţa Prefecturii, pentru a-i primi pe constănţenii care sosesc la protest mai târziu.
–––––-
UPDATE ora 19.30 Lui Decebal Făgădău i s-a cerut demisia pentru că este un exponent de vârf al actualei clase politice, ne-au declarat participanţii la protest.
Una dintre scandările din această ţară a fost „Educaţia salvează naţia!”, iar un alt constănţean aflat pe platoul din faţa Prefecturii a observat că a fost nevoie de un sfert de secol pemtru a se ajunge aici, de la „Moarte intelectualilor!”, strigat de muncitorii de la IMGB, la mineriada din iunie 1990.
–––––-
UPDATE ora 19.00: La această oră, pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa se află mai mult de 500 de protestatari. Aceştia scandează „Constanţa, trezeşte-te!”, „Mafia afară din ţară!”, „Demisia nu e de ajuns pentru sângele curs!”, „Colectiv!”, #Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”, „Vrem spitale, nu catedrale!”, „Nu plecăm acasă, hoţii nu ne lasă!”.
O noutate este faptul că s-a cerut şi demisia viceprimarului Decebal Făgădău, însă, deocamdată, nu este clar din ce cauză.
–––––-
Constănţenii care au ieşit, zilele trecute, în stradă la Constanţa anunţă că vor protesta şi joi seară.
La această oră (18.00), la harta arheologică de lângă Parcul Prefecturii se află aproximativ 20 de persoane şi 6 jandarmi.
Acţiunile de acest fel continuă în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. În Piaţa Universităţii se află, la această oră, în jur de 250 de oameni.
Mesajul general al celor care continuă să manifeste în stradă este nevoia de reformare a clasei politice actuale, corupte şi deconectate de la nevoile cetăţenilor.
Acţiunile de stradă au izbucnit după incendiul de vineri de la clubul Colectiv din Bucureşti, în care au murit, conform bilanţului încă provizoriu, 32 de tineri, iar alţi 80 au rămas internaţi, în stare critică şi gravă.
Vom reveni cu amănunte.