AUDIO: Dobrogenii vorbesc despre incendiul care a dărâmat cariere politice
Publicat de Carmen Secuiu, 5 noiembrie 2015, 14:03
Demisiile cerute în stradă celor considerați vinovați de tragedia de la clubul Colectiv au fost obținute. În consecință, ce decizii ar trebui să ia viitorul premier, guvern, pentru ca lucrurile să meargă mai bine?
Oamenii din stradă cer schimbarea totală a clasei politice și spun că ar trebui să vină în loc, oameni tineri. ”Cu cât sunt mai în vârstă, cu atât sunt mai corupți și ar trebui să-și dea toți demisia și ceea ce se întâmplă ar trebui să se extindă la o scară mult mai largă, ar trebui să conștientizeze toți românii că s-a ajuns într-un punct critic al societății și, dacă va mai fi cum a fost, viitorul nostru va fi pecetluit ”, spune unul dintre tineri.
”Ar trebui să nu mai fie nimeni din clasa politică actuală, să se recupereze toate averile de la cei care s-au îmbogățit din politică, cei care sunt în pușcării să nu mai iasă atât de ușor, iar de sistemele de sănătate și de educație ar trebui avut grijă în primul rând. Să se schimbe legile în favoarea cetățeanului, a bătrânilor, a omului de rând, nu a celor bogați, care și-au însușit averi, fără drept. Nu avem nevoie de alți oameni la fel, noi avem nevoie de o schimbare majoră.
Nici nu mă așteptam să fie atâția tineri în stradă”, adaugă o tânără din Constanța.
”De mult trebuia să se întâmple asta. Este necesar să vină oameni pregătiți, care știu ce să facă pentru a fi mai bine la noi în țară”, consideră un cetățean mai în vârstă.
carmensecuiu@radioconstanta.ro