3 constănţeni prinşi cu 2 tone de motorină furată
Publicat de gabriel.afuz, 10 octombrie 2014, 19:24
Două tone de motorină de contrabandă au fost confiscate de poliţiştii constănţeni.
Poliţiştii de frontieră din comuna Băneasa au oprit trei bărbaţi care transportau produs petrolier, pentru care nu deţineau documente justificative.
Cercetările au stabilit că motorina aflată în 10 recipiente metalice au fost achiziţionată de cei trei bărbaţi cu ajutorul unui complice de la un vapor care naviga pe Dunăre.
Poliţiştii de frontieră au confiscat întreaga cantitate de combustibil şi îi cercetează pe cei patru bărbaţi, domiciliaţi pe raza judeţului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.