Victor Ponta, adus şi măturat de la putere de valul străzii
Publicat de Bogdan Comșa, 4 noiembrie 2015, 13:00
Victoria de la parlamentarele din 2012, obţinută pe valul protestelor masive de stradă de la începutul anului, a permis USL să revendice funcţia de premier pentru Victor Ponta.
Doi ani mai târziu, în 2014, a venit marea înfrângere de la alegerile prezidenţiale, când Victor Ponta nu a reuşit să se impună în faţa lui Klaus Iohannis.
Cu toate acestea, Ponta a rămas premier şi după noiembrie 2014 şi a obţinut votul în Parlament pentru un nou guvern.
Cabinetul Ponta a supravieţuit în urma a trei moţiuni de cenzură depuse de Opoziţie în ultimii doi ani.
Pe de altă parte, românii i-au cerut demisia lui Ponta de două ori până acum, o dată chiar după ultimele alegeri prezidenţiale, când diaspora s-a revoltat pentru modul în care au fost organizate alegerile.
Şi atunci, si acum, lumea a iesit în stradă in urma mobilizării pe reţelele sociale.