Doi dintre eroii de la Colectiv, decoraţi post-mortem de preşedintele Iohannis
Publicat de Bogdan Comșa, 2 noiembrie 2015, 20:43
Doi dintre tinerii care au murit, vineri seara, în incendiul de la clubul Colectiv, din Bucureşti, au fost decoraţi, post-mortem de preşedintele Klaus Iohannis.
Este vorba despre Claudiu Petre şi Adrian Rugină, care au pierit, încercând să salveze cât mai mulţi oameni din clădirea cuprinsă de flăcări.
Martorii spun că aceştia reuşiseră să iasă afară la timp, dar s-au întors în în incinta cuprinsă de flăcări şi fum, pentru a scoate la aer cât mai mulţi tineri rămaşi captivi înăuntru.
În cele din urmă, nu au mai reuşit să se salveze şi pe ei înşişi. După ce martorii i-au pierdut din vedere, ei au fost identificaţi, în zilele şi orele următoare, la morgă.
Claudiu Vasile avea 36 de ani şi era fotograf şi blogger, iar Andrei Rugină avea 38 de ani şi era toboşarul trupei Bucium.
Pentru faptele lor, președintele României, le-a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler în semn de apreciere pentru curajul, altruismul şi dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul „Colectiv” din Bucureşti, încercând salvarea mai multor vieţi cu preţul sacrificiului suprem.
Înapoi