Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 1 noiembrie

Calendarul zilei – 1 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 1 noiembrie 2015, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură
* Chitaristul american, Tony MacAlpine, va concerta la The Silver Church, începând cu ora 20:00. Artistul, care se află în turneul de promovare a celui mai recent album, “Concrete Gardens”, va fi însoţit pe scenă de toboşarul Aquiles Priester şi de basistul Bjorn Englen

– S-a întâmplat într-o zi de 1 noiembrie
* Se împlinesc 87 de ani de la inaugurarea postului naţional de radio din România. În data de 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, era difuzată în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”; primele cuvinte au fost rostite de preşedintele Societăţii, Dragomir Hurmuzescu, ctitorul radiofoniei româneşti, după care a urmat un recital de versuri compuse de Horia Furtună, în care Radioul românesc era definit „Un suflet nou”; la început Radio Bucureşti (cum era cunoscută Societatea) avea emisiuni doar câteva ore pe zi, în program figurând ştiri, muzică de dans şi clasică, buletine meteorologice; treptat au apărut şi primele emisiuni complexe („Ora copiilor”, „Ora veselă”, „Ora femeilor”, „Cronica muzicală”, „Cronica dramatică”, „Poşta amatorilor”)
* La această dată, acum 416 ani, după victoria asupra lui Andrei Bathory, în bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599), Mihai Viteazul a intrat triumfător în Cetatea Alba Iulia, primind cheile oraşului chiar din partea episcopului Demetrius Napragy. Deşi nu a fost recunoscut de Dieta Transilvaniei decât ca un guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al Transilvaniei. Avea încuviinţarea împăratului Rudolf II care dorea să păstreze Transilvania răzvrătită sub control politic
* În urmă cu 411 ani, La Whitehall Palace din Londra, este prezentată pentru prima dată, tragedia “Othello” a lui William Shakespeare
* Se împlinesc 260 de ani, de la Marele Cutremur din Lisabona ce avea să îngrozească întreaga Europă; seismologii contemporani estimează că tragicul eveniment ar fi avut între 8,5 și 9 grade pe scara Richter cu epicentrul în Oceanul Atlantic, la 200 de km sud-vest de Capul Sfântului Vincent. Seismul a făcut – potrivit statisticilor- între 50.000 și 100.000 de victime doar în Lisabona, iar în ceea ce privește orașul, acesta a fost distrus în proporție de 85%, distrugând nu mai puțin de 12.000 de locuințe și numeroase clădiri publice: Palatul Regal Portughez, Opera, Catedrala sau Biblioteca
* Într-o zi de 1 noiembrie, dar acum 215 ani, se finalizau lucrările la Casa Albă (White House), sediul administraţiei prezidenţiale a Statelor Unite ale Americii şi reşedinţa oficială a preşedinţilor americani. Locul clădirii, care se află în Washington D.C., a fost ales de preşedintele George Washington (care a şi pus, la 13.X.1792, piatra de temelie a construcţiei), dar acesta nu a locuit niciodată aici, primul „locatar” al Casei Albe fiind preşedintele John Adams. Clădirea se numeşte „White House” deoarece pereţii acesteia au fost zugrăviţi în alb încă din timpul lucrărilor de construcţie
* Acum 180 de ani apărea la Bucureşti (până în decembrie 1836), sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, „Gazeta Teatrului Naţional”, revistă lunară de informare şi critică dramatică, prima revistă românească de specialitate. Iniţiată de Societatea Filarmonică, revista îşi propunea sprijinirea activităţii teatrale şi literatura dramatică în limba română, cu precădere repertoriul clasic (drame, tragedii) (1/13) i
* La Boston (SUA), se inaugura acum 167 de ani, prima şcoală medicală din lume pentru instruirea femeilor, fondată de medicii Samuel Gregory şi Israel T. Talbot; prima promoţie a acestui colegiu medical număra 12 absolvente
* Se împlinesc 165 de ani, de la apariţia, la Paris (număr unic), a revistei politice „România viitoare” (datată însă 20 septembrie 1850), sub redacţia lui Nicolae Bălcescu şi a altor revoluţionari români paşoptişti aflaţi în exil; revista publică manifestul „Poporului român”, în care este formulat scopul şi programul de luptă al viitoarei revoluţii a românilor, sub deviza „Dreptate, Frăţie, Unitate”
* Acum 151 de ani, era reînfiinţat Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti, sub conducerea lui Alexandru Flechtenmacher (director: 1864-1869). La 17.XII.1851 a luat fiinţă, temporar, Conservatorul de Muzică din Bucureşti, din iniţiativa profesorilor Ioan Andrei Wachmann şi Ludovic Wiest (1/13)
* În urmă cu 134 de ani, se înfiinţa Facultatea de Teologie din Bucureşti; primul decan (1881-1882) – profesorul de teologie Barbu Constantinescu (1839-1891) (1/13)
* Acum 131 de ani, intra în funcţiune, la Timişoara, prima centrală electrică de curent alternativ pentru iluminatul public electric, una dintre primele de acest fel din Europa (1/13)
* Acum 128 de ani, era creată Agenţia Finlandeză de Presă „Oy Suomen Tietotoimisto” (STT). Este cea mai veche agenţie independentă de presă din Europa; furnizează ştiri 24 de ore din 24, în limbile finlandeză, suedeză şi engleză
* Acum 93 de ani, se inaugura oficial Şcoala Română din Roma, cu două secţii: de istorie (incluzând şi arheologia, filologia şi istoria artelor) şi artistică (arte plastice şi arhitectură). Şcoala asigura un stagiu de perfecţionare de doi ani studenţilor merituoşi din România; primul director, Vasile Pârvan (până în 1927); funcţionează şi astăzi, ca Accademia di Romania
* Se împlinesc 90 de ani de la înscăunarea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La data de 25.II.1925 Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei a fost ridicat la rangul de Scaun Patriarhal, Miron Cristea, episcop de Caransebeş, devenind, în calitatea sa de primat al României, primul patriarh al BOR
* Acum 66 de ani, apărea primul număr al publicației germane “Frankfurter Allgemeine Zeitung”, cu sediul în orașul Frankfurt (am Main). Este ziarul german care are cea mai largă circulație peste hotare, editorii pretinzând că acesta ajunge în 148 de țări în fiecare zi
* Tot într-o zi de 1 noiembrie, acum 53 de ani, începea explorarea planetei Marte, prin lansarea, de către U.R.S.S, a unei rachete cosmice la bordul căreia se afla staţia automată interplanetară „Marte-1”
* Acum 52 de ani, apărea (până în septembrie 1993), săptămânal, la Bucureşti, revista de politică externă „Lumea” (care înlocuieşte traducerea revistei „Novoe Vremea”/”Timpuri Noi”, tipărită la Moscova), editată de Uniunea Ziariştilor din România; primul redactor-şef, George Ivaşcu
* În urmă cu 22 de ani, intra în vigoare „Tratatul de la Maastricht” sau „Tratatul privind Uniunea Europeană” (după ce a fost ratificat de Parlamentele ţărilor membre ale CEE) – actul de naştere al Uniunii Europene (UE); semnat în oraşul olandez de la care i se trage şi numele, la 7 februarie 1992, acest tratat este rezultatul atât al unor elemente externe, cât şi interne. În prezent Uniunea Europeană funcţionează după Tratatul de la Lisabona (inițial cunoscut ca Tratatul de Reformă), document internațional care modifică Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de la Roma (Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene). Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Principalele modificări au fost trecerea de la unanimitatea de voturi la votul cu majoritate calificată în mai multe domenii din cadrul Consiliului de Miniștri, o schimbare a calcului majorității, au fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formând o legislatură bicamerală, alături de Consiliul de Miniștri în conformitate cu procedura legislativă ordinară, o personalitate juridică consolidată pentru UE și crearea unui președinte permanent al Consiului European precum și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate. De asemenea, Tratatul a acordat calitate legală Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
* Acum 17 ani, şi-a început activitatea noua Curte Europeană a Drepturilor Omului (CEDO); Curtea, cu sediul la Strasbourg, îşi are originile în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnată la 4 noiembrie 1950, la Roma (şi intrată în vigoare în septembrie 1953)
* Se împlinesc 10 ani de când a avut loc, la Iaşi, sfinţirea catedralei episcopale romano-catolice „Sfânta Fecioară Maria, Regină”
* În urmă cu 8 ani, se inaugura oficial Teatrul Metropolis, înfiinţat la 1 ianuarie 2007, la iniţiativa actorilor George Ivaşcu şi Romeo Pop

Aniversări – Comemorări

– Toţi Sfinţii (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– Sf. Cosma şi Damian, doctori fără arginţi; Pomenirea tuturor morţilor (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

– 1770: S-a născut Constantin Diaconovici-Loga, cărturar de orientare latinistă; luptător pentru răspândirea culturii naţionale printre românii bănăţeni; cunoscut mai ales prin „Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor” (1822), meritorie încercare de sistematizare a noţiunilor şi de creare a unei terminologii gramaticale româneşti (m. 1850) – 245 de ani

– 1823: S-a născut Lascăr Catargiu, om politic conservator; prim-ministru în mai multe rânduri (1866, 1871-1876, 1889, 1891-1895); a fost unul dintre liderii coaliţiei în urma căreia a fost detronat domnitorul Al. I. Cuza; sfetnic al regelui Carol I, a impus Partidul Conservator pe scena politică românească (m. 1899)

– 1836: S-a născut Ion G. Sbierea, filolog şi folclorist; a realizat culegeri de folclor din Bucovina, ediţii de texte româneşti vechi („Codicele voroneţean”), monografii; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (m. 1916)

– 1887: S-a născut N.[icolae] Davidescu, poet, prozator şi critic literar (m. 1954). NOTĂ: Anul naşterii lui Nicolae Davidescu a constituit o dată controversată, istoria literară vehiculând până în prezent două date: 1.XI.1887 şi 24.X.1888. Majoritatea istoricilor literari au înclinat către prima dată (1.XI.1887), confirmată de altfel şi de autor într-un interviu realizat de D. Caracostea în „Revista Fundaţiilor Regale” din 1 Octombrie 1942: „M-am născut la Bucureşti în ziua de 1 noiembrie 1887” (http://articole.famouswhy.ro/nicolae_davidescu_-_repere_bibliografice/)

– 1900: S-a născut entomologul Mihail Andrei Ionescu; contribuţii în cunoaşterea faunei şi a ecologiei insectelor din România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1988) – 115 ani

– 1903: S-a născut medicul Aurel Moga; cercetări în domeniul bolilor cardiovasculare şi al reumatismului; cercetări epidemiologice privind bolile netransmisibile; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1977)

– 1908: S-a născut Garabet Avakian, violonist şi profesor (m. 1967)

– 1914: S-a născut pianista Sofia Cosma (numele la naştere: Sonia-Sofia Gurevich); născută într-o familie de evrei la graniţa dintre Letonia şi Lituania, a făcut studii de muzică la Viena; fugind de nazişti, a fost arestată de autorităţile sovietice, dar a supravieţuit gulagului; la începutul anilor ‘50 ai secolului XX a venit în România pentru a se reuni cu tatăl copilului ei, un român pe care-l cunoscuse în lagărele sovietice din Kazahstan; a fost solistă a Filarmonicii române; la începutul anilor ‘80 s-a stabilit în SUA, unde şi-a continuat cariera de pianistă şi profesoară (m. 2011, în California)

– 1918: A murit aviatorul Ionel Nicolae Romanescu; în vara anului 1908, la hipodromul din Craiova se ridică în văzduh cu ajutorul unui planor celular, realizat sub supravegherea lui Henri Auguste, profesor de mecanică la Şcoala de Meserii din Craiova. A fost primul zbor planat din România cu un om la bord într-un aparat mai greu decât aerul şi fără motor (n. 1895)

– 1923: S-a născut Titus Mocanu (numele real: Titus Vasile), estetician şi critic de artă; stabilit în Germania, a colaborat la emisiunile în limba română ale postului de radio „Europa Liberă” (m. 2004)

– 1924: S-a născut Ovidiu Bojor, farmacist, considerat fondator al fitoterapiei moderne în România

– 1924: S-a născut actriţa Raluca Zamfirescu; fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu şi soţia regizorului Ion Cojar (m. 2008)

– 1925: S-a născut Constantin Preda, arheolog, numismat şi istoric al Antichităţii; contribuţii în domeniul istoriei şi civilizaţiei geto-dacice, greco-romane şi în cel al numismaticii antice (m. 2008) – 90 de ani

– 1925: S-a născut jurnalistul şi scriitorul Nicolae Stroescu – Stînişoară, fost director al Departamentului în limba română al postului Radio Europa Liberă între anii 1988-1994 (m. 2014) – 90 de ani

– 1929: S-a născut Vasile Nicolescu, poet, eseist şi traducător (m. 1990)

– 1930: S-a născut Ion Toboşaru, teatrolog, eseist, poet şi profesor – 85 de ani

– 1942: S-a născut soprana Silvia Voinea

– 1945: S-a născut sculptorul Pavel Bucur – 70 de ani

– 1946: S-a născut prozatorul Eugen Uricaru; între anii 2001-2003 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România; în anul 2003 devine director al postului de Radio România Cultural din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, iar în perioada 2003 – 2004, a fost secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, relaţii culturale şi cu românii din afara graniţelor în cadrul Ministerului Afacerilor Externe

– 1950: S-a născut tenorul Ionel Voineag – 65 de ani

– 1955: S-a născut Gabriel Cotabiţă, cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, producător muzical şi de televiziune – 60 de ani

– 1960: A murit arhitectul George Matei Cantacuzino, figură proeminentă a arhitecturii româneşti interbelice; cunoscut şi ca pictor, eseist, estetician şi memorialist (n. 1899, la Viena) – 55 de ani

– 1961: A murit (la Long Beach/SUA) Aron Cotruş, poet, jurnalist şi traducător; din 1939 până în 1956 trăieşte în Spania; în 1957 solicită autorităţilor americane viza de şedere în SUA, cerere rămasă nerezolvată până la moartea sa (n. 1891)

– 1970: A murit Dimitrie Marmeliuc, istoric literar şi folclorist; opera sa cuprinde domenii variate, de la folclor la lingvistică şi de la istoria literară (vizând mai ales Antichitatea) la publicistica militantă (n. 1886) – 45 de ani

– 1987: A murit Vasile Drăguţ, istoric şi critic de artă (n. 1928)

– 1989: A murit interpreta de muzică uşoară Mihaela Runceanu (n. 1955)

– 1993: A murit criticul şi istoricul literar Mihai Drăgan; domeniul preferat l-a constituit critica criticii şi a istoriei literare (n. 1937)

– 2000: A murit dramaturgul Nicu Horodniceanu, stabilit în Israel, din 1972 (n. 1929) – 15 ani

– 2001: A început să emită canalul de ştiri „Realitatea TV”. NOTĂ: România TV a fost înfiinţat când postul de televiziune Realitatea TV, sub noua conducere a lui Elan Schwartzenberg, şi-a mutat studiourile pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, în clădirea Willbrook Platinum. O parte din personalul postului de televiziune Realitatea TV a hotărât să rămână în studiourile de la Casa Presei Libere, pentru a întemeia un nou post de televiziune, pe care l-au denumit RTV. Schimbarea numelui, din RTV în România TV, a avut loc în ziua de 1 decembrie 2011. România TV este un post de televiziune de ştiri, întemeiat la 23 octombrie 2011


 

EVENIMENTE EXTERNE

– Turcia: Alegeri legislative anticipate

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Veganilor”; sărbătorită din anul 1994 la iniţiativa The Vegan Society organizaţie care şi-a început activitatea pe 1 noiembrie 1944 în Anglia. Veganismul este considerat a fi atât o dietă, cât şi un stil de viaţă care caută excluderea folosirii oricărui produs de origine animală din alimentaţie, din îmbrăcăminte sau în orice alt scop

– Ziua Naţională a Republicii Algeriene Democrate şi Populare; începutul revoluţiei antifranceze din Algeria – 1954, care va culmina cu proclamarea independenţei, la 1.VII.1962

– Ziua Naţională a Statului insular Antigua şi Barbuda (situat în arhipelagul Antilelor Mici din Marea Caraibilor); aniversarea proclamării independenţei – 1981

– 1500, 1 (sau 3): S-a născut Benvenuto Cellini, sculptor, gravor şi scriitor florentin (m. 1571) – 515 ani

– 1636: S-a născut poetul şi criticul francez Nicolas Boileau-Despréaux; considerat cel mai mare teoretician al literaturii franceze (m. 1711)

– 1757: S-a născut sculptorul italian Antonio Canova, reprezentant de seamă al neoclasicismului în sculptura europeană (m. 1822)

– 1815: S-a născut medicul american Crawford Long; primul medic care a folosit pentru prima oară eterul ca anestezic (1842) (m. 1878) – 200 de ani

– 1848: S-a născut pictorul naturalist francez Jules Bastien-Lepage (m. 1884)

– 1849: S-a născut pictorul american William Merritt Chase; exponent de valoare al Impresionismului (m. 1916)

– 1871: S-a născut Stephen Crane, prozator, poet şi ziarist american (m. 1900)

– 1878: S-a născut juristul şi omul politic argentinian Carlos Saavedra Lamas, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1936 (m. 1959)

– 1886: S-a născut Hermann Broch, prozator şi eseist austriac, emigrat în SUA în 1938 (m. 1951)

– 1889: S-a născut Philip Noel-Baker, politician şi diplomat britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1959 (m. 1982)

– 1902: S-a născut dirijorul german Eugen Jochum (m. 1987)

– 1903: S-a născut Jean Tardieu, artist, muzician poet şi autor dramatic francez (m. 1995)

– 1903: A murit istoricul şi arheologul german Theodor Mommsen, specialist în istoria romană, pe care a studiat-o sub toate aspectele, pe baza datelor oferite de izvoarele epigrafice şi numismatice; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1902 („pentru cel mai mare maestru în viaţă al timpului nostru în arta redării istoriei, luând în considerare mai cu seamă monumentala <Istorie romană>”); membru de onoare străin al Academiei Române din 1879 (n. 1817). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-1999) dă moartea la 5.XI.1903

– 1907: A murit Alfred Jarry, poet, romancier şi dramaturg francez; prin piesa sa „Ubu roi” (Ubu rege), jucată la 10.XII.1896, se situează printre precursorii „teatrului absurdului” (n. 1873)

– 1921: S-a născut scriitorul italian Mario Rigoni Stern (m. 2008)

– 1923: S-a născut soprana spaniolă Victoria de Los Angeles (m. 2005)

– 1931: S-a născut pianistul rus Dmitri Bashkirov

– 1943: S-a născut Salvatore Adamo, muzician, compozitor şi interpret belgian

– 1944: A murit istoricul francez Charles Diehl, fondator al şcolii franceze de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (n. 1859). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă moartea la 4.XI.1944

– 1945: A fost înfiinţată Agenţia japoneză de presă „Kyodo” – 70 de ani

– 1950: S-a născut Robert Betts Laughlin, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1998, împreună cu Horst Störmer și Daniel Tsui, pentru descoperirea unei noi forme de fluid cuantic cu sarcină fracționară – 65 de ani

– 1972: A murit Ezra Pound, poet şi critic literar american, fondatorul imagismului (n. 1885)

– 1982: A murit regizorul american de film King Vidor, unul dintre realizatorii de marcă din perioada filmului mut (n. 1894)

– 1993: A murit medicul şi biochimistul american de origine spaniolă Severo Ochoa de Albornoz, laureat al Premiului pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1959, împreună cu Arthur Kornberg (n. 1905)

– 1999: A murit actorul japonez de film Minoru Chiaki (unul dintre interpreţii celebrului film „Cei şapte samurai” al lui Akira Kurosawa) (n. 1917)

– 2006: A murit scriitorul american William Styron (n. 1925)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie