Alimentaţie corectă, viaţă echilibrată şi stimă de sine. Proiect Erasmus la Medgidia
Publicat de Bogdan Comșa, 20 octombrie 2015, 18:20
Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia anunță inițierea unui proiect european Erasmus+ care se va derula în perioada septembrie 2015 – august 2017.
Proiectul se adresează elevilor, părinților și altor categorii socioprofesionale care se confruntă cu probleme de management al vieții personale și profesionale și își propune să identifice factorii psihomentali și emoționali care creează dezechilibre fizice, slabe performanțe școlare, profesionale și o slabă stimă de sine.
În urma activităților de predare, formare și învățare derulate în cadrul proiectului, publicul țintă va cunoaște și aplica principiile unei nutriții corecte, va aplica metode și strategii de prevenire a comportamentelor de risc și va aplica tehnici de evaluare și control al stressului, prevenind atitudini negative față de sine și de viață.
România, prin Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia, este parteneră în proiectul Healthy Life, alături de Franța, coordonatorul proiectului și Polonia, Marea Britanie și Bulgaria.