Constantin Tănase – una dintre cele mai cunoscute voci ale teatrului românesc
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 octombrie 2015, 10:00
Radio Romania Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”. 100 de personalităţi din cultură sau ştiinţă care au marcat dezvoltarea lumii prin realizările lor. 100 de români care prin creativitate, muncă şi curaj au adus România intre ţările care au imbogăţit cunoaşterea universală. Astăzi vi-l prezentăm pe Constantin Tănase.
De numele lui se leagă crearea teatrului românesc de revistă.
S-a născut familie simplă şi destul de săracă din Vaslui. Pasiunea lui pentru scenă s-a manifestat încă din copilărie, când după ce a asistat la reprezentațiile unei trupe de teatru popular, a strâns un grup de prieteni cu care au început să se joace de-a teatrul. Improvizau în beciul casei, în hambar sau chiar în poiată. Mai târziu, a decis să transforme joaca în meserie și s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din București.
În anul 1919 a pus bazele teatrului Cărăbuș, care se identifică de atunci cu teatrul de cabaret și de revistă. Funcționează și acum la aceeași adresă, pe Calea Victoriei din capitală, deosebirea este că în prezent instituția poartă numele creatorului său: Teatrul de revistă Constantin Tănase.