„Aerobicii” de la Farul au fost din nou la înălțime
Publicat de Catalin Donose, 19 octombrie 2015, 08:09
Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța a găzduit întrecerile Cupei „Farul” și ale Campionatelor Naționale de gimnastică aerobică, la juniori și seniori.
Au participat cei mai buni sportivi din țară, inclusiv loturile naționale, care au efectuat un ultim test înaintea Campionatelor Europene, programate în perioada 6-8 noiembrie, în Portugalia.
Sportivii de la Clubul Farul au fost din nou cei mai buni, reușind să câștige 20 de medalii.
Sâmbătă a avut loc premierea sportivilor de la Farul care au obţinut rezultate remarcabile la Jocurile Europene de la Baku din acest an.
Primarul interimar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, i-a premiat, în numele Consiliului Local Municipal, pe Lavinia Panaete, Bianca Gorgovan, Lucian Săvulescu, Dacian Barna şi antrenoarea Maria Fumea (gimnastică aerobică), Florentin Niculescu şi antrenorul Mihai Constantin (box), Daniela Hondiu și antrenorul Viorel Gâscă (sambo).