Simulare de ACCIDENT NUCLEAR la Centrala de la Cernavodă
Publicat de Adrian Băncilă, 12 octombrie 2015, 08:47 / actualizat: 12 octombrie 2015, 12:21
Peste 600 de angajaţi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea vor participa, la un exerciţiu de simulare a unui accident nuclear la centrala de la Cernavodă – AXIOPOLIS.
Scenariul prevede evacuarea preventivă a populaţiei, acordarea primului ajutor, decontaminarea populaţiei şi a maşinilor sau gestionarea unor incendii.
Exerciţiul are loc de astăzi şi până pe 16 octombrie şi se va desfăşura şi la Medgidia, dar primăria municipiului precizează că populaţia nu va fi afectată în niciun fel şi nu trebuie să se alarmeze.
Deschiderea oficială a exerciţiului va avea loc mâine, la sediul Cercului Militar din Medgidia.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate concepţia şi planul exerciţiului, precum şi momentele derulării aplicaţiilor tactice, spune Anca Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.