Ascultă Radio România Constanța Live

PE: „Diferenţele dintre salariile bărbaţilor şi cele ale femeilor trebuie eliminate”

PE: „Diferenţele dintre salariile bărbaţilor şi cele ale femeilor trebuie eliminate”

Publicat de Florentina Stan, 10 octombrie 2015, 10:22

Există încă diferenţe mari între salariile bărbaţilor şi cele ale femeilor, atrag atenţia membrii PE.

 

 

Într-o rezoluţie adoptată în plen, ei cer executivului comunitar să întocmească o nouă legislaţie care să asigure o remunerare egală.
Avem nevoie de o legislaţie mai bună în UE – a declarat europarlamentarul slovac Ana Zaburska înainte de adoptarea în plenul de la Strasbourg a unei rezoluţii care cere tratament egal pentru femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte veniturile salariale.

 

 

Documentul a primit 344 de voturi pentru, 156 împotrivă, în timp ce 68 de europarlamentari s-au abţinut.

 

 

Textul atrage atenţia că statele membre ale UE pun în aplicare într-o manieră lentă actualele prevederi legislative care garantează salarii egale pentru femei şi bărbaţi.

 

 

Potrivit datelor Eurostaţ în 2013, în întreaga UE, femeile au câştigat în medie cu 16,4% mai puţin decât bărbaţii. Cele mai mici diferenţe au fost constatate în Slovenia, Malta, Polonia, Italia, Croaţia, Luxemburg şi România, sub 10%, iar cele mai mari în Estonia, aproape 30%.

 

 

De vină pentru această situaţie ar fi o rată mai mare de angajare în rândul bărbaţilor, dar şi faptul că ocupaţiile şi activităţile spre care se orientează bărbaţii sunt mai bine remunerate decât cele ale femeilor.

 

 

În plus, femeile lucrează cu jumătate de normă într-o măsură mai mare decât bărbaţii iar departamentele de resurse umane din organismele publice şi private au, în multe cazuri, o atitudine reticentă faţă de concediile de maternitate.

 

 

Ţinând cont de aceste realităţi, membrii PE propun un audit salarial obligatoriu pentru marile întreprinderi cotate la bursă şi sancţiuni pentru cazurile de neconformitate care ar putea merge până la penalizarea financiară a angajatorilor care nu respectă principiul egalităţii de salariu.

 

 

Rezoluţia care are un caracter non-legislativ cere totodată stabilirea unor criterii obiective în evaluarea muncii, recomandă transparenţă în stabilirea drepturilor salariale, păstrarea unui echilibru între viaţa privată şi cea profesională şi acordarea de ajutor juridic pentru victimele discriminării.

 

 

Nu în ultimul rând, rezoluţia recomandă o participare mai mare a femeilor la procesul de luare a deciziilor.

AUDIO | Invitație în Grădina de la Gară
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 20:18

AUDIO | Invitație în Grădina de la Gară

Cine trece prin zona Gării Constanța, pe bulevardul Ferdinand, are ocazia să admire grădina din fața blocului R2, opera lui Cosmin Popescu, unul...

AUDIO | Invitație în Grădina de la Gară
Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 19:53

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ

Guvernul a aprobat mecanismul prin care vor fi acordate voucherele de vacanţă în acest an, când beneficiarii trebuie să contribuie cu jumătate...

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ
Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 19:40

Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști

În perioada 18 – 21 aprilie a.c., în contextul minivacanţei ocazionată de Sărbătorilor Pascale, peste 160 de jandarmi din cadrul...

Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști
Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu va deveni „hub strategic regional pentru NATO”
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 19:05

Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu va deveni „hub strategic regional pentru NATO”

Toate acordurile România – SUA, inclusiv cele care reglementează prezența militară americană în țara noastră, sunt în vigoare, sunt...

Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu va deveni „hub strategic regional pentru NATO”
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 18:33

TULCEA: Delta Dunării, atracție irezistibilă de Paști

Delta Dunării vă așteaptă să descoperiți peisaje fascinante și experiențe unice de Paște. Cu vremea prietenoasă și o natură...

TULCEA: Delta Dunării, atracție irezistibilă de Paști
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 18:13

TULCEA: Traficanți de droguri de mare risc, arestați preventiv

Polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, au...

TULCEA: Traficanți de droguri de mare risc, arestați preventiv
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 18:05

CONSTANȚA: Consilierii județeni au aprobat tarifele la transportul public în comun pentru traseele Lotului 3

Consiliul Județean Constanța a aprobat, în ședința de astăzi, tarifele de călătorie pentru transportul public județean de persoane prin...

CONSTANȚA: Consilierii județeni au aprobat tarifele la transportul public în comun pentru traseele Lotului 3
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 17:23

FOTO-VIDEO | Primul tren modernizat prin PNRR a sosit la Constanța

Trenul „modernizat” este o noutate din oferta CFR Călători. El a fost pus în circulație, în primă fază, pe relația București Nord –...

FOTO-VIDEO | Primul tren modernizat prin PNRR a sosit la Constanța