În a doua zi de Paște, jandarmii constănțeni au prins doi bărbați cu substanțe interzise asupra lor

Publicat de Doina Sirbu, 22 aprilie 2025, 10:48
Doi bărbați au fost prinși în a doua zi de Paște de jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța în timp ce dețineau substanțe interzise. În primul caz, la vederea patrulei de jandarmi, un bărbat a manifestat un comportament suspect.
“Întrebat de jandarmi dacă are asupra sa obiecte sau substanțe interzise, acesta a negat. Totuși, în urma controlului corporal efectuat conform procedurilor legale, asupra persoanei a fost găsită o bucată de staniol împăturită, în interiorul căreia se afla o substanță vegetală cu posibil efect psihoactiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile „Tomis”, Corina Mihailov.
Un alt bărbat a fost surprins în timp ce deținea o țigaretă confecționată manual.
“Tot luni, 21 aprilie, an curent, în jurul orei 23.20, pe raza municipiului Constanța, jandarmii au depistat un alt bărbat ce avea asupra sa o țigaretă confecționată manual, arsă la un capăt care conținea o substanță vegetală mărunțită și emana un miros puternic înțepător”, a declarat purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile „Tomis”, Corina Mihailov.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Grupării de Jandarmi Mobile pentru întocmirea procesului-verbal de constatare, în același timp fiind sesizate și organele competente, pentru continuarea cercetărilor.
Redactor: Adrian Băncilă