Ascultă Radio România Constanța Live

Peste 24.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi în perioada minivacanţei de Paşte

Șoselele, supravegheate de 1.600 de polițiști rutieri, cu 400 de radare.

Peste 24.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi în perioada minivacanţei de Paşte

Publicat de Adina Sîrbu, 18 aprilie 2025, 17:47

Aproape 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi mobilizaţi în fiecare zi din minivacanța de Paște. Aceștia vor avea în atenție cele peste 14.000 de lăcaşuri de cult unde se vor organiza slujbe religioase, la care vor participa peste 2,3 milioane de persoane. 

Sunt pregătiți să intervină zilnic aproximativ 5.000 de pompieri-salvatori, pentru limitarea efectelor situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului-ajutor medical. În sprijin, sunt disponibile în aceste zile 12 aeronave SMURD, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Rugăm credincioşii să aibă grijă cum folosesc lumânările, mai ales când sunt în apropiere alte persoane sau obiecte care pot lua repede foc, precum perdelele şi draperiile. Nu lăsaţi niciodată lumânări aprinse nesupravegheate sau la îndemâna copiilor ori într-un loc unde pot fi răsturnate de animalele de casă. Pentru prevenirea incendiilor şi a altor situaţii de urgenţă, pompierii au intensificat în ultima perioadă acţiunile de verificare la lăcaşurile de cult, unităţi de cazare şi la alte obiective economice care sunt aglomerate de sărbători. De asemenea, s-a pus un accent deosebit pe instruirea preoţilor şi angajaţilor bisericilor cu privire la procedurile de evacuare şi la modul corect de utilizare a stingătoarelor. O ultimă recomandare, pentru a nu deveni victime ale hoţilor, evitaţi să anunţaţi pe Facebook, pe alte conturi de social media,că sunteţi plecaţi în vacanţă. Mai bine postaţi toate acele poze grozave la întoarcerea acasă.

Purtătorul de cuvânt al MAI a mai declarat că peste 1.600 de poliţişti rutieri vor avea în atenţie drumurile aglomerate şi cu risc de producere a unor accidente, iar pentru depistarea şi scoaterea din trafic a şoferilor care sunt un pericol la volan, echipajele rutiere vor acţiona cu aproximativ 400 de aparate radar şi cu dispozitive care semnalează consumul de alcool sau de substanţe interzise.

Și Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă atrage atenţia că perioada sărbătorilor vine şi cu o creştere a riscurilor, de la accidente rutiere şi casnice, până la incidente montane sau situaţii medicale de urgenţă şi a prezentat, azi, efectivele mobilizate şi pregătite să intervină.

Pentru urgenţe medicale, de exemplu, la nivel naţional sunt disponibile 430 de echipaje SMURD sprijinite de aparate de zbor, aproximativ 1.000 de ambulanţe, iar toate unităţile şi compartimentele de primiri urgenţe funcţionează în aceste zile.

Angajaţii DSU sunt gata să acţioneze în orice situaţie în care va fi nevoie, a dat asigurări purtătorul de cuvânt al DSU, Bogdan Toma.

Suntem pregătiţi să intervenim 24 de ore din 24, astfel încât să putem garanta un climat de siguranţă pentru cetăţeni, oriunde s-ar afla: în oraş, la munte sau pe drumurile ţării. În acelaşi timp, facem un apel sincer la responsabilitatea fiecăruia dintre dumneavoastră, siguranţa fiind o responsabilitate comună. Vă încurajăm să fiţi prudenţi, să respectaţi recomandările autorităţilor, să adoptaţi măsuri de auto-protecţie şi să rămâneţi calmi în eventualitatea unei situaţii neprevăzute. Totodată, pentru o informare corectă şi actualizată, vă încurajăm să accesaţi site-ul DSU, platforma naţională fiipregătit.ro, aplicaţia DSU, precum şi paginile noastre oficiale de social media, iar în cazul unei urgenţe reale nu ezitaţi să apelaţi numărul unic de urgenţă 112.

Farul Constanța – FC Hermannstadt 1-1, în play-out
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 17:38

Farul Constanța – FC Hermannstadt 1-1, în play-out

Farul Constanța a terminat la egalitate cu FC Hermannstadt 1-1 (0-1), sâmbătă, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din etapa a cincea a...

Farul Constanța – FC Hermannstadt 1-1, în play-out
Ucraina: Putin anunță o scurtă încetare a focului cu ocazia sărbătorilor de Paște
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 17:33

Ucraina: Putin anunță o scurtă încetare a focului cu ocazia sărbătorilor de Paște

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat o scurtă încetare unilaterală a focului în conflictul cu Ucraina cu ocazia sărbătorilor de Paște,...

Ucraina: Putin anunță o scurtă încetare a focului cu ocazia sărbătorilor de Paște
Două persoane care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie, oprite de polițiștii constănțeni. Se pare că ar fi condus același autoturism
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 16:28

Două persoane care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie, oprite de polițiștii constănțeni. Se pare că ar fi condus același autoturism

La data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 13:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă au identificat o femeie, în vârstă de 26...

Două persoane care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie, oprite de polițiștii constănțeni. Se pare că ar fi condus același autoturism
Poliția, Jandarmeria și Pompierii – la datorie de Paște; zilnic acționează 9.600 de polițiști, 6.000 de jandarmi și 5.000 de pompieri
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 15:54

Poliția, Jandarmeria și Pompierii – la datorie de Paște; zilnic acționează 9.600 de polițiști, 6.000 de jandarmi și 5.000 de pompieri

Un număr de 9.600 de polițiști vor fi prezenți, zilnic, în proximitatea lăcașurilor de cult în perioada Sărbătorilor Pascale, pentru...

Poliția, Jandarmeria și Pompierii – la datorie de Paște; zilnic acționează 9.600 de polițiști, 6.000 de jandarmi și 5.000 de pompieri
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 15:51

MIHAIL KOGĂLNICEANU: Minora a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Dacă aveți informații, sunați la 112

La data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 01.20, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au fost sesizați cu privire la...

MIHAIL KOGĂLNICEANU: Minora a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Dacă aveți informații, sunați la 112
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 15:42

CONSTANȚA: Copiii au primit sfaturi de la polițiști

Polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat astăzi, 19 aprilie, o acțiune în zona...

CONSTANȚA: Copiii au primit sfaturi de la polițiști
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 15:27

INSP recomandă evitarea exceselor culinare de Paște: „Moderaţia este cheia sănătăţii”

Specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică au transmis mai multe recomandări în contextul apropierii Paștelui, printre care se...

INSP recomandă evitarea exceselor culinare de Paște: „Moderaţia este cheia sănătăţii”
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 15:11

Eva, o fetiță de 4 ani, a primit o vizită surpriză din partea polițiștilor constănțeni

Eva împlinește astăzi 4 ani, iar în curând va fi supusă unei intervenții chirurgicale, motiv pentru care polițiștii constănțeni s-au...

Eva, o fetiță de 4 ani, a primit o vizită surpriză din partea polițiștilor constănțeni