CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
O nouă trecere de pietoni și un nou acces pietonal.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 aprilie 2025, 11:18
O nouă trecere de pietoni și un nou acces pietonal în Cimitirul Central au fost amenajate de către Confort Urban. Lucrările vin în completarea proiectului de valorificare a spațiului dezafectat de pe terenul fostului bazar situat pe strada Eliberării, informează Primăria.
74 de locuri de parcare și spații verzi au fost amenajate pe platforma reparată în urma demolării.
Echipele Confort Urban au realizat lucrări de stabilizare a terenurilor, au fost montate borduri noi care delimitează locurile de parcare, iar zona carosabilă a fost amenajată prin turnarea a două straturi de asfalt. La final s-au aplicat marcajele rutiere.
Atât noua parcare, cât și trecerea de pietoni nou înființată, precum și zona de acces în incinta Cimitirului Central, au fost realizate pentru confortul sporit al cetățenilor și pentru decongestionarea traficului rutier de pe străzile din apropierea intrării principale în cimitir.