CONSTANȚA: Consilierii județeni au aprobat tarifele la transportul public în comun pentru traseele Lotului 3
Sunt vizate 6 trasee, între Constanța și Murfatlar - Poarta Albă, Cobadin, Adamclisi - Ostrov Vamă.

Publicat de Adina Sîrbu, 16 aprilie 2025, 18:05
Consiliul Județean Constanța a aprobat, în ședința de astăzi, tarifele de călătorie pentru transportul public județean de persoane prin curse regulate pentru traseele aferente Lotului 3.
Potrivit proiectului de hotărâre, tariful mediu va fi de sub 50 de bani pe kilometru.
Lotul 3 vizează 6 trasee, printre care Constanța – Murfatlar – Poarta Albă, Constanța – Cobadin – Fântâna Mare sau Constanța – Adamclisi – Ostrov Vamă.
Acest lot rămăsese singurul neatribuit dintre cele 8 din județul Constanța, din cauză că ofertele depuse au fost neconforme.
Ionela Costache, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Constanța:
Am finalizat, în ședința de astăzi s-au aprobat și tarifele ce urmează a fi practicate pentru următoarele șase luni. S-a făcut o procedură de urgență, am încheiat contractul pe 6 luni, așa cum vă spuneam, după patru încercări eșuate și patru licitații anulate, pentru că ofertele erau neconforme. La această negociere am avut o singură ofertă depusă, o asociere a transportatorilor din Constanța. Vom avea zilnic controale pe teren, în minimum 3 puncte, pentru a ne asigura că se și respectă acest contract, pentru a nu păți ce pățim și pe celelalte loturi.
Reprezentanții Consiliului Județean Constanța au mai anunțat că, în ședința de luna viitoare, va fi supus la vot un nou program de transport pentru județul Constanța.
Redactor: Cătălina Radu