Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino” și-a desemnat câștigătorii
Marele premiu al festivalului a fost câştigat de „Trupa Dante”, de la Școla Gimnazială Nr. 8 din Constanţa.

Publicat de Adina Sîrbu, 10 aprilie 2025, 17:51
Astăzi, la Casa de Cultură „Mihai Vasile” din Agigea, a avut loc festivitatea de premiere a participanţilor la Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino”, ajuns la cea de-a XII-a ediţie.
Evenimentul a fost organizat de Centrul de Zi Agigea şi Şcoala Gimnazială „Ion Borcea”’ Agigea, cu sprijinul Primăriei Agigea, al Bibliotecii Comunale Agigea şi al sponsorului principal – Rotary Club Cetatea Tomis Constanţa.
Festivalul, devenit deja o tradiţie, are ca scop promovarea talentului artistic în rândul copiilor şi stimularea creativităţii prin teatru. De-a lungul celor unsprezece ediţii anterioare, evenimentul a reunit în medie aproximativ 200 de elevi din 15-20 de instituţii de învăţământ.
Anul acesta, 115 elevi au participat la secţiunea de interpretare, iar 20 de copii au concurat la secţiunea de afiş. Cei 135 de elevi înscrişi provin din 9 instituţii de învăţământ, demonstrând un angajament continuu faţă de educaţia cultural-artistică.
Marele premiu al festivalului a fost câştigat de „Trupa Dante”, de la Școla Gimnazială Nr. 8, Constanţa, profesor coordonator Georgiana-Andreea Romanov, cu sceneta „Justiţie” de I.L. Caragiale.
Preşedintele juriului acestei ediţii a fost Ştefan-Radian Pleşoianu, șef Serviciu în cadrul Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman”, un profesionist recunoscut în domeniul cultural.
Partenerii care au contribuit la succesul acestui eveniment au fost: Primăria Agigea, Biblioteca Comunală Agigea, Rotary Club Cetatea Tomis Constanţa
Casa de Cultură Agigea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Biblioteca Judeţeană Constanța, Radio România Constanţa.
Rotary Club Cetatea Tomis Constanţa îşi reafirmă angajamentul faţă de sprijinirea educaţiei, culturii şi dezvoltării armonioase a tinerilor din comunitatea locală şi se bucură să fie parte din acest proiect care cultivă pasiunea pentru artă încă din copilărie, a declarat Aida Georgiana Ciortan, președintele Rotary Club Cetatea Tomis Constanţa.