Calendarul zilei – 9 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 9 aprilie 2025, 05:00 / actualizat: 14 aprilie 2025, 15:28
S-a întâmplat într-o zi de 9 aprilie
* Cu 293 de ani în urmă (1732) episcopul Ioan Inocenţiu Micu (Klein) adresa Curţii de la Viena un prim memoriu în care cerea să fie respectate drepturile acordate românilor transilvăneni greco-catolici prin cele două Diplome Leopoldine (din 1699 şi 1701), fapt ce a declanşat lupta de emancipare naţională a românilor ardeleni
* Se împlinesc 175 de ani (1850) de când, la Teatrul Naţional din Iaşi se juca, în premieră, „Chiriţa în Iaşi” (sau „Două fete ş-o neneacă”) de Vasile Alecsandri; în rolul Chiriţei, actorul Matei Millo
* Sunt marcați 160 de ani (1865) de la încheierea Războiului Civil American (sau Războiul de Secesiune, început la 12.IV.1861), prin capitularea generalului sudist Robert Lee (la Appomattox/Virginia) în faţa generalului unionist Ulysses S. Grant
* În urmă cu 111 ani (1914), la Holborn Empire, din Londra, a avut loc premiera primului film artistic color din lume „The World, the Flesh and the Devil”, în regia lui Martin Thornton
* În urmă cu 109 ani (1916) avea loc prima audiţie, la Ateneul Român, a „Suitei a II-a” de George Enescu (dirijor, compozitorul) (9/22)
* Acum 107 ani (1918) apărea Decretul regal de unire a Basarabiei cu România, semnat de Ferdinand I, regele României, şi contrasemnat de Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi Dem. Dobrescu, ministrul de justiţie. La 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă) (9/22)
* Se marchează 85 de ani (1940) de când Germania a invadat Danemarca şi Norvegia (în cel de-Al Doilea Război Mondial)
* Radio România Cultural aniversează 59 de ani de difuzare a emisiunii „Revista Literară Radio”. Emisiune literară fanion a radioului public, „Revista Literară Radio” a fost iniţiată de scriitorul Vasile Voiculescu, în 1929. Suspendată apoi vreme de peste trei decenii, emisiunea a fost reluată la data de 9 aprilie 1966 şi difuzată săptămânal. „Revista Literară Radio” prezintă, duminică de duminică, cele mai recente apariţii editoriale, dezbateri literare, interviuri şi reportaje, precum şi ediţii speciale de la cele mai interesante festivaluri de literatură din ţară şi târguri internaţionale de carte
* Cu 51 de ani în urmă (1974) a fost inaugurat stadionul de fotbal „Steaua” din Bucureşti, cu ocazia meciului amical cu echipa OFK Belgrad (scor 2 – 2). Este stadionul unde au fost obținute cele mai mari performanțe ale fotbalului românesc, fosta câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, Steaua București, cât și naționala României disputând aici majoritatea meciurilor. Primul meci jucat de echipa națională pe Ghencea a fost pe 23 martie 1977 împotriva Turciei (scor 4-0), în cadrul unui meci contând pentru Cupa Balcanică
* Cu 34 de ani în urmă (1991) Republica Georgia (denumită uneori și Gruzia) îşi proclama independenţa de stat. Georgia şi-a proclamat prima dată independenţa la 26 mai 1918. Statul a avut o existenţă efemeră, fiind ocupat de Armata Roşie în martie 1921 şi încorporat ca republică unională în URSS un an mai târziu. Georgia şi-a redobândit independenţa la 9 aprilie 1991, în contextul destrămării URSS. Primii ani de independenţă au fost marcaţi de conflictele declanşate în regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, confruntările armate încheindu-se prin armistiţiile din 1992 şi, respectiv, 1994. Acordurile nu au condus însă şi la reglementarea celor două conflicte, ci la „îngheţarea” acestora
* Acum 18 ani (2007) începea să emită Antena 2 (actualmente Antena Stars), al patrulea post de televiziune al grupului Intact Media, având sloganul „Televiziune cu atitudine”. La 18 decembrie 2013 şi-a schimbat denumirea în „Antena Stars” şi sloganul în „Vede tot”
Aniversări – Comemorări
– 1654: A murit Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti (septembrie 1632-aprilie 1654); a consolidat politic şi economic ţara, a tipărit primele legiuiri, a asigurat o mare înflorire culturală şi artistică; a fost unul dintre cei mai mari ctitori ortodocşi români (n. ~1580)
– 1803: A murit Samuel Brukenthal, om politic sas din Transilvania, guvernator al acesteia între anii 1777 şi 1787; a iniţiat un şir de măsuri care vizau reformarea administraţiei, fiscalităţii, jurisdicţiei, precum şi viaţa economică şi culturală din Transilvania; colecţionar de artă; palatul lui din Sibiu, azi „Muzeul Brukenthal” (inaugurat în 1817, cel mai vechi din România), adăposteşte colecţia sa de artă (n. 1721)
– 1882: S-a născut basul George Niculescu-Basu (m. 1964)
– 1894: S-a născut Camil Petrescu, prozator, dramaturg, cronicar dramatic, regizor, poet, eseist, filosof și gazetar; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1957)
– 1924: S-a născut Francisc Munteanu, scriitor, scenarist şi regizor de film (m. 1993)
– 1930: S-a născut mezzosoprana Martha Kessler (m. 2000) – 95 de ani
– 1931: S-a născut compozitoarea, pianista şi profesoara Myriam Marbé; după 1990 s-a stabilit în Olanda (m. 1997)
– 1931: A murit prozatorul Nestor Urechia; unul dintre predecesorii literaturii turistice româneşti; fiul istoricului şi scriitorului V. A. Urechia (n. 1866)
– 1936: S-a născut Dorin Mircea Stelian Poenariu, fizician nuclearist, inginer și profesor; contribuții fundamentale la studiul teoretic al radioactivității prin emisie de particule grele (radioactivitate cluster); membru de onoare al Academiei Române din 2017
– 1939: S-a născut actriţa de teatru şi film Anda Caropol; a avut peste 50 de ani de prezență neîntreruptă pe scena Teatrului Nottara (m. 2023)
– 1941: S-a născut Gheorghe (Emil) Săsărman, dramaturg, nuvelist, romancier, jurnalist şi arhitect; stabilit, din 1983, în Germania; preşedinte executiv al Societății Culturale Româno-Germane „Apoziţia”, München (2005-2008); director editor al Revistei Apoziţia, München (2006-2010); fondator, preşedinte (2002-2004) și preşedinte de onoare (2004-2019) al Ligii Asociaţiilor Româno-Germane din Germania (LARG)
– 1941: S-a născut (la Timişoara) sculptorul şi scriitorul Ingo Glass, stabilit la München, Germania (m. 2022)
– 1947: S-a născut Horia Alexandrescu, jurnalist, publicist şi moderator TV; director-fondator al cotidianului „Independent” (2005), Cronica Română (1993-2001), „Curierul naţional” (1990-1993); a scris numeroase cărţi despre legendele sportului românesc şi performanţele acestora (m. 2021)
– 1948: S-a născut pictorul şi profesorul Ioan Sbârciu; de numele lui se leagă fenomenul numit „Şcoala de pictură de la Cluj”
– 1950: S-a născut Cassian Maria Spiridon, poet, eseist, publicist, jurnalist de presă scrisă și televiziune și editor; de 30 de ani director al revistei „Convorbiri literare” Filiala Iași; din 2009 președinte al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România – 75 de ani
– 1951: S-a născut Maria Nichiforov, fostă caiacistă laureată cu bronz la la Jocurile Olimpice de la München 1972; un an mai târziu, în 1973, la Campionatele Mondiale, alături de Viorica Dumitru, Maria Cosma și Maria Ivanov, a cucerit din nou bronzul la K4 – 500 m, printre primele medalii obținute de caiacul feminin românesc; a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului (m. 2022)
– 1961: A murit Alexandru Kiriţescu, dramaturg şi traducător, cunoscut mai ales pentru piesa scrisă în 1929, „Gaiţele” (n. 1888)
– 1962: S-a născut fostul fotbalist Mircea Rednic, în prezent antrenor
– 1964: A murit Mihu Dragomir (pseudonimul lui Mihail C. Dragomirescu), poet, prozator şi traducător (n. 1919)
– 2011: A murit Anton Groman, jucător de rugby, antrenor, publicist şi comentator (considerat mult timp „vocea de aur” a rugbyului românesc), mulţi ani colaborator al Secţiei Sport a Radioului Naţional (n. 1926)
– 2014: A murit Î.P.S. Gherasim Cristea (prenumele la naştere: Gheorghe), arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului (din septembrie 1984) (n. 1914)
– 2015: A murit Constantin Drăghici, interpret de muzică uşoară, compozitor şi orchestrator (n. 1932) – 10 ani
– 2018: A murit filologul, eseistul, traducătorul și profesorul Horváth Andor; a fost mai mulţi ani de zile colaborator al Redacţiei Minorităţi din cadrul societăţii Române de Radiodifuziune (n. 1944)
– 2021: A murit Ioan Caproşu, istoric emblematic al perioadei medievale și premoderne românești, important editor de documente slave și românești privitoare la istoria Iașilor și a Moldovei și profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; membru de onoare al Academiei Române (n. 1934)
– 2021: A murit artistul plastic și profesorul Silviu Bârsanu (n. 1965)
EVENIMENTE EXTERNE
– Geneva: Reuniunea Organizației Mondiale a Comerțului privind comerțul cu mărfuri în care tarifele președintelui american, Donald Trump, probabil vor fi majorate
– Hanoi: Prim-ministrul Spaniei Pedro Sanchez urmează să se întâlnească cu liderii Vietnamului la Hanoi
– Atena: Grevă de 24 de ore a sectorului privat pentru a protesta împotriva creșterii costului vieții
– Atena: Grevă generală la apelul sindicatelor pentru majorări salariale
– Oslo: Nordic EV Summit, conferința nordică anuală dedicată mașinilor electrice (9 – 10 apr.)
– Tegucigalpa, Honduras: Transferul președinției CELAC către președintele columbian Gustavo Petro
– Washington, DC: Procesul-verbal al reuniunii monetare a Fed
– Moscova: Evaluarea consolidată a PIB-ului Rusiei în 2024
– New York: Delta Airlines – rezultate din primul trimestru
– Fotbal – Liga Campionilor, prima manșă a sferturilor de finală
- Barcelona: FC Barcelona (Spania) – Dortmund (Germania)
- Paris: Paris SG (Franța) – Aston Villa (Anglia)
Aniversări – Comemorări
– 1553: A murit François Rabelais, scriitor renascentist, călugăr şi medic francez; una dintre cele mai reprezentative personalități ale Renașterii (n. ~1494)
– 1626: A murit Francis Bacon, om politic şi filosof englez (n. 1561)
– 1754: A murit filosoful german Christian von Wolff, reprezentant al idealismului (n. 1679)
– 1757: S-a născut Wojciech Bogusławski, actor polonez, regizor de teatru, dramaturg, pedagog, traducător și cântăreț de operă; considerat fondatorul teatrului polonez (m. 1829)
– 1791: S-a născut George Peacock, matematician englez (m. 1858)
– 1806: S-a născut Isambard Kingdom Brunel, om de știință englez, specializat în inginerie civilă şi navală; a revoluţionat transporturile publice şi ingineria modernă; a rămas celebru şi prin seria de vapoare proiectate, printre cele mai mari din acea epocă (m. 1859)
– 1821: S-a născut Charles Baudelaire, poet, estetician, critic literar, plastic şi muzical francez (m. 1867)
– 1830: S-a născut fotograful britanic Eadweard Muybridge; este primul fotograf care a studiat mişcarea cu ajutorul fotografiei (s-a realizat animarea galopului unui cal după un set de fotografii făcute de acesta) (m. 1904) – 195 de ani
– 1846: S-a născut compozitorul italian Francesco Paolo Tosti (m. 1916)
– 1855: S-a născut Joseph Hellmesberger jr., compozitor, violonist şi dirijor austriac (m. 1907) – 170 de ani
– 1889: A murit chimistul francez Michel-Eugène Chevreul (n. 1786)
– 1898: S-a născut Paul Robeson, cântăreţ (bas) afro-american; actor de teatru şi film (m. 1976)
– 1905: S-a născut politicianul american William Fullbright; senator democrat între anii 1945 şi 1974; fondatorul unui important program internaţional educaţional şi de schimburi culturale, care-i poartă numele (m. 1995) – 120 de ani
– 1906: S-a născut Antal Dorati, dirijor şi compozitor american de origine ungară (m. 1988)
– 1906: S-a născut Victor Vasarely, pictor, grafician şi sculptor francez de origine maghiară, reprezentant al artei cinetice (m. 1997). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1908
– 1912: S-a născut (la Kiev, Ucraina) Lev Kopelev, scriitor disident rus (m. 1997, la Köln; urna a fost înhumată la Moscova, la 18.VII.1997)
– 1919: S-a născut inginerul american John Presper Eckert, inventator (în 1946), împreună cu John. W. Mauchly, al computerului ENIAC, primul computer digital (m. 1995)
– 1926: S-a născut publicistul american Hugh Marston Hefner, fondatorul revistei „Playboy” (1953) (m. 2017)
– 1932: S-a născut chitaristul american Carl Perkins; pionier al muzicii rockabilly (un mix de rhythm and blues şi muzică country) (m. 1998)
– 1932: S-a născut Ágnes Ágai, scriitoare, poetă, traducătoare maghiară (m. 2024)
– 1932: S-a născut dirijorul elveţian Armin Jordan (m. 2006)
– 1933: S-a născut Gian Maria Volontè, actor italian de film (m. 1994)
– 1933: S-a născut actorul francez de film Jean-Paul Belmondo (m. 2021)
– 1934: A murit Oskar von Miller, inginer constructor german, pionier al energiei hidroelectrice, care a rămas cunoscut îndeosebi ca fondator al celui mai mare muzeu tehnico-ştiinţific din lume – „Deutsches Museum” (n. 1855)
– 1936: S-a născut Grigore Rusu, actor, regizor, profesor universitar și istoric teatral din R. Moldova (m. 2020)
– 1954: S-a născut actorul american de film Dennis Quaid
– 1959: A murit Frank Lloyd Wright, considerat cel mai important arhitect american al secolului al XX-lea; promotor al arhitecturii „organice”; autor de scrieri teoretice şi memorii (n. 1867)
– 1961: S-a născut creatoarea de modă cubanezo-americană Isabel Toledo (m. 2019)
– 1963: S-a născut Marija Pejčinović Burić, politiciană croată, secretar general al Consiliului Europei (din 2019); ministru al afacerilor externe și europene și vicepremier al Croației (2017 – 2019)
– 1972: S-a născut Alain Berset, politician elveţian, secretar General al Consiliului Europei (din 18.IX.2024); preşedinte al Elveţiei (2018 şi 2023)
– 1998: A murit Mihail Grecu, artist plastic din Republica Moldova; a fondat modernismul plastic basarabean şi a contribuit la formarea Şcolii Naţionale de Pictură (n. 1916)
– 2001: A murit soprana italiană Graziella Sciutti (n. 1927)
– 2011: A murit regizorul de film american Sidney Lumet, unul dintre cei mai prolifici regizori ai erei moderne, conform „Encyclopedia of Hollywood” (n. 1924)
– 2013: A murit Zao Wou-Ki, pictor chinez naturalizat francez, maestru al abstracţiei lirice (n. 1921)
– 2021: A murit Prinţul Philip, Ducele de Edinburgh, soţul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (n. 1921, în insula grecească Corfu)
– 2021: A murit rapperul şi actorul american Earl Simmons, cunoscut sub numele de scenă DMX (n. 1970)
– 2022: A murit scriitorul britanic Henry Patterson (pseudonim Jack Higgins), autorul unor romane thriller de mare succes (n. 1929)
Sursa: RADOR