Jandarmul tulcean Sorin Andrici reprezintă din nou România la Ultramaratonul de la Veneția
Performanța de la ediția de anul trecut îl plasează pe maratonistul din Tulcea printre favoriții la podium.

Publicat de Adina Sîrbu, 8 aprilie 2025, 16:09
Legitimat la ACS Atletic Delta Chilia Veche Tulcea, jandarmul Sorin Andrici va reprezenta România pentru a doua oară la Ultramaraton Festival Venice, în proba regină de 24 de ore, ce se va desfăşura sâmbătă, 12 aprilie 2025, de la ora 10.00 (ora locală).
Evenimentul din Italia va reuni la start aproximativ 700 de alergători, fiind cea mai importantă competiţie de acest tip din Veneţia, întrucât include şi Campionatul Naţional de Ultramaraton al Italiei.
Anul trecut, Sorin Andrici a reuşit o performanţă remarcabilă, clasându-se pe locul secund la general, cu o distanţă parcursă de 207 km, astfel că este considerat unul dintre favoriţii la podium şi în 2025.
După sute de kilometri de antrenament intens, sub îndrumarea antrenorului său Sandu Nicolae, Sorin Andrici este hotărât să-şi doboare propriul record şi să treacă dincolo de limita celor 207 km, iar colegii săi de la Jandameria Tulcea îi ţin pumnii şi îi transmit toată susţinerea.