Proprietarii imobilelor, scutiți de taxa pentru extrasul de carte funciară
Extrasele de carte funciară pentru proprietari vor fi eliberate gratuit din 7 aprilie la ghișee și din 2 iunie online.

Publicat de Adina Sîrbu, 29 martie 2025, 13:17
Din luna aprilie, se elimină taxa pentru extrasele de Carte Funciară. Este vorba despre scutirea de la plată a tarifului pentru obținerea extrasului de carte funciară pentru informare, atunci când solicitantul este proprietarul imobilului.
Proprietarii de terenuri şi imobile vor putea obţine, gratuit, extrasele de carte funciară, din 7 aprilie de la ghişeu şi din 2 iunie online, după ce Ministerul Dezvoltării a aprobat un ordin care-i scuteşte de această taxă.
Taxa va fi în continuare plătită de dezvoltatorii imobiliari care cer date cadastrale pentru proprietăți multiple sau pentru persoanele care solicită extras de carte funciară pentru imobile care sunt în proprietatea altei persoane.
Documentul a fost trimis la Monitorul Oficial, iar ministrul de resort Cseke Attila a spus că vor fi abrogate şi tarifele de extras de plan cadastral şi cele pentru prima înregistrare.
În 2024, au fost eliberate 3,5 milioane de extrase de carte funciară pentru informare, pentru care Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, a încasat 60 milioane de lei de la cetățeni.
Sursă: RRA