AUDIO | „Puls Percussion” – o trupă cu spectacole unice și performanțe remarcabile
Sunt elevii talentați ai Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, pe care i-a cunoscut, în sala de studiu, Liliana Fustanela.

Publicat de Adina Sîrbu, 29 martie 2025, 12:07
Trupa „Puls Percussion” a fost înființată în urmă cu aproape trei ani și devine tot mai cunoscută datorită spectacolele lor unice, realizate prin îmbinarea instrumentelor de percuție, dar și pentru numeroasele premii obținute.
Pregătiți de profesorii Gelu Păun și Valentin Tănase, elevii Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța au în palmares numeroase premii la concursuri și olimpiade școlare. Recent, s-au întors de la Cluj-Napoca, unde a avut loc cea de a III-a ediție a Concursului „Vasile Sândean Ovadiuc” la care au participat 60 de competitori, cu două premii I și trei mențiuni.
Liliana Fustanela a poposit printre ei și a aflat cum pot aduce energie pe scenă și care sunt cele mai îndrăgite instrumente de percuție.
Toba mică, marimbafonul și timpanul sunt trei instrumente de bază pentru percuție. Nu poți fi admis la conservator la secția percuție, dacă nu le mânuiești. Așa că membrii Trupei „Puls Percussion” bat la tobe cât e ziua de lungă și o fac cu pasiune. În plus, descoperă cu bucurie și alte peste 40 de instrumente care fac parte din familia instrumentelor de percuție. Elementele și formulele ritmice sunt aduse de tobe, cinele, marimbofon, xilofon, clopoței, tamburină, guiro, tarabana, maracas, blocuri de lemn, iar succesul vine prin combinarea acestor instrumente.
Cântă în deschiderea unor spectacole, în concursuri și festivaluri. Studiază zi lumină, iar participarea la competiții este susținută material doar de părinți, fiindcă Ministerul Educației nu asigură finanțarea învățământului vocațional în deplasările elevilor la competiții, după cum ne-a declarat directorul Colegiului de Arte „Regina Maria” din Constanța, prof. Anca Dragomir.
Liliana Fustanela i-a întâlnit în sala de studiu a Colegiului de Arte „Regina Maria” din Constanța, unde, proaspăt întorși de la Cluj-Napoca, se pregăteau pentru competițiile viitoare de la Galați, Brașov, Suceava. La Constanța, vor cânta din nou de Zilele Constanței.
Ascultați un reportaj cu elevii Robert Sofrone, Luca Chirea, Emir Abdula, Maria Chiselenco, Cristian Neș, Ionuț Peicu, Sebi Ardeleanu, Matei Palade, Victor Enache, Călin Ostachi, Ștefan Tănase, Rareș Mihale, Radu Frumosu, Vlad Păun, profesorii Gelu Păun și Valentin Tănase și directorul instituției Anca Dragomir:
Redactor: Liliana Fustanela