Campionatul European Individual de Șah 2025, găzduit în premieră de România, la Eforie Nord
Monetăria Statului a realizat în premieră medalii speciale pentru cei trei clasați pe podium.

Publicat de Doina Sirbu, 28 martie 2025, 17:26
O nouă poveste frumoasă se adaugă istoriei de 100 de ani a Federației Române de Șah. Campionatul European Individual de Șah 2025, găzduit în premieră de România, cu aproape 400 de sportivi din 40 de țări, a avut un final spectaculos. Pentru prima oară în cele 25 de ediții de până acum ale competiției organizate sub egida European Chess Union (ECU), un sportiv reușește să câștige pentru a doua oară titlul european. Marele Maestru Internațional Matthias Bluebaum (Germania) este autorul acestei remarcabile performanțe, după 11 runde de joc, decise în ultima partidă. Acesta a fost urmat pe podium de conaționalul său, GM Frederik Svane, respectiv de Maxim Rodshtein (Israel).
Ceremonia de încheiere a competiției a fost o adevărată sărbătoare a talentului și spiritului sportiv, onorată de prezența unor personalități marcante, printre care Zurab Azmaiparashvili, președintele ECU, Constantin Bogdan Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport din România, Viswanathan Anand, de cinci ori Campion Mondial și Vicepreședinte al Federației Internaționale de Șah (FIDE). De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a fost reprezentat la ceremoniile competiției prin domnul Andrei Novac, Secretar de Stat.
Monetăria Statului a realizat în premieră medalii speciale pentru cei trei clasați pe podium.
„Suntem mândri că am putut organiza cu succes o competiție de asemenea anvergură! Mulțumim Uniunii Europene de Șah pentru această oportunitate, sunt convins că vor urma și altele”, a declarat președintele Federației Române de Șah, Vlad Ardeleanu. „România a organizat pentru prima oară această competiție și s-a achitat cu succes de misiune. Felicitări!”, a transmis președintele ECU, Zurab Azmaiparashvili. „Felicităm Federația Română de Șah pentru modul profesionist în care a organizat o competiție atât de importantă. Ați dovedit că România are un loc important pe scena internațională și în șah. Vă asigur de sprijinul Agenției Naționale pentru Sport!”, a completat Constantin Bogdan Matei.
Iată și podiumurile celorlalte categorii:
Top 3 jucători români
- GM Dieter Nisipeanu
- FM Filip Magold
- GM David Gavrilescu
Top 3 Feminin
- IM Kiolbasa Oliwia (Polonia)
- IM Maltsevskaya Aleksandra (Polonia)
- IM Salimova Nurgyul (Bulgaria)
Top 3 Veterani (vârsta peste 50 de ani)
- GM Ivanchuk Vasyl (Ucraina)
- GM Neverov Valeriy (Ucraina)
- GM Zoler Dan (Israel)
Top 3 U18 (sub 18 ani)
- GM Erdogmus Yagiz Kaan (Turcia)
- GM Gurel Ediz (Turcia)
- Samadov Read (Azerbaidjan)
Rezultatele complete pot fi consultate aici.
Sursă: frsah.ro