Din Consiliul de Administrație al Portului Constanța pot face parte și specialiști cu pregătire juridică sau economică. O lege în acest sens a fost adoptată în Parlament

Publicat de Doina Sirbu, 27 martie 2025, 19:05
Ministrul Sorin Grindeanu a anunțat că a primit votul în Parlament o lege care va permite ca din Consiliul de Administrație al Portului Constanța să facă parte, în viitor, și specialiști cu pregătire juridică sau economică, chiar dacă nu au lucrat sau nu au studii în domeniul naval, maritim. Aprobarea legii vine la scurt timp după ce Direcția Națională Anticorupție a declanșat o mega anchetă în care sunt implicate și persoane de decizie de la nivelul Administrației Portului Constanța, dar și oameni de afaceri cu diferite interese la nivelul Portului.
“În Portul Constanța, în urmă cu mai bine de o lună, a început o acțiune binevenită de curățare. Curățare în sensul bun al cuvântului, a tot felul de interese care și-au făcut loc zeci de ani în acel port. Ce să vezi? În Consiliul de Administrație din Portul Constața, n-aveai voie, tot așa de zeci de ani, să fii parte din Consiliul de Administrație dacă ești cel mai bun avocat de pe comercial, dacă ești un economist, chiar dacă lucrezi la Banca Mondială… Nu poți să fii decât dacă eşti marinar. Astăzi, în Parlamentul României a trecut o lege foarte importantă. Să poată să facă parte din Consiliul de Administrație din Portul Constanța și cei care sunt absolvenți de Drept și de Studii economice și au o vechime și au experiență, alături de cei care sunt cu specific naval. În momentul ăsta începem să reașezăm lucrurile în Portul Constața și toate cercurile acelea de interese de care se țin unii foarte bine, vor fi terminate”, a declarat Sorin Grindeanu.
Redactor: Laurențiu Despina