Simularea bacalaureatului, în perioada 24 – 27 martie
Aproximativ 5.000 de elevi constănțeni sunt așteptați să își testeze cunoștințele.

Publicat de Adina Sîrbu, 24 martie 2025, 07:13
Elevii de clasa a XII-a și a XIII-a din întreaga țară încep, de astăzi, simularea națională a probelor scrise ale examenului de bacalaureat.
La Constanța, potrivit Inspectoratului Școlar Județean, sunt așteptați la examene, în cele 55 de centre desemnate, peste 4.900 de absolvenți.
Simularea bacalaureatului începe cu proba la Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Marţi, 25 martie, va avea loc proba obligatorie a profilului, iar miercuri, proba la alegere a profilului sau specializării.
Liceenii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi, 27 martie, proba la Limba şi literatura maternă.
Elevii au la dispoziţie trei ore pentru lucrările scrise, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev, iar subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor.
Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat, rezultatele nu sunt afișate, ci vor fi comunicate pe 8 aprilie în baza codurilor individuale ale elevilor, iar notele nu se contestă.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara acestui an.
Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor la nivel naţional sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor liceale.