Măsuri dispuse de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa în preajma sărbătorilor pascale

Publicat de Doina Sirbu, 21 martie 2025, 13:13
În scopul prevenirii apariţiei de toxiinfecţii alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice, Sărbătorilor Pascale Ortodoxe când se comercializează o cantitate mai mare de produse alimentare, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa va dispune măsuri specifice de monitorizare, supraveghere şi control sanitar veterinar a activităţilor de producere, depozitare, transport şi valorificare a cărnii de miel, ouălor şi produselor din ouă, laptelui şi produselor lactate, peştelui şi produselor din pescuit pe teritoriul Judeţului Constanţa.
În acest sens, în baza unui program stabilit de către Directorul executiv al D.S.V.S.A. Constanţa, în perioada 19.03.2025 – 19.04.2025 medicii veterinari cu atribuţiuni de control oficial din cadrul D.S.V.S.A. Constanţa precum şi medicii veterinari din cadrul C.S.V.S.A.O. vor efectua controale şi verificări ale modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în piețele agro-alimentare, abatoarele și centrele de sacrificare cu activitate temporară, unitățile de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, precum și în unitățile de vânzare cu amănuntul și în unitățile de alimentație publică.
De asemenea, va fi asigurată permanenţa la nivelul D.S.V.S.A. Constanţa, C.S.V.S.A.O. inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică (conform tabel), afişându-se programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil precum şi numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor. Mai multe detalii, aici!