(FOTO-DOCUMENTAR) Povestea Cazinoului din Constanța merge mai departe. De această dată, cu toată strălucirea care i-a fost menită încă din planurile arhitectului Daniel Renard

După decenii de dureroasă degradare și alți 5 ani de muncă asiduă de restaurare și refacere din temelii, Cazinoul din Constanța strălucește din nou.

Publicat de Adina Sîrbu, 19 martie 2025, 10:07

Emblema oraşului Constanţa, Cazinoul, edificiul construit în stil Art Nouveau de o frumusețe uluitoare, este pe cale să fie redeschis publicului larg. Pe 20 martie, el va fi predat Primăriei Constanța, urmând ca în luna mai să aibă loc inaugurarea oficială.

De-a lungul vremii, clădirea monument de arhitectură de tip clasa A, somptuoasă, elegantă și controversată, totodată, s-a lovit de nenumărate probleme, dar acum  strălucește din nou. În 2017, lansam un documentar cu titlul „CAZINOUL CONSTANȚA – DE LA A FOST ODATĂ LA… VA MAI FI VREODATĂ?” Astăzi, răspunsul îl știm cu toții. Da, Cazinoul este gata să ne primească din nou în superbele sale încăperi!

Și povestea lui începe așa:

În  februarie 1903, reprezentanții Camerei Deputaților au aprobat lucrările de edilitate ce includeau lărgirea și înfrumusețarea bulevardului Elisabeta. Se doreau modificări majore, pentru a da strălucire și eleganță orașului de la malul mării. De aceea le-au numit de primă necesitate. Imediat s-a pus problema ridicării unui Cazino. Alături de alte construcţii, sunt necesare chiar rentabile într-o staţiune balneară ca a noastră, arătau documentele vremii.

Și așa a început  totul. Dar nu înainte de a fi desemnat arhitectul. Zarurile au fost aruncate în favoarea ambițiosului tânăr de 32 de ani, Daniel Renard.

Iată ce scria Ziarul Constanța la 23 iunie 1903.

În privinţa Casinului Comunal, a halei şi abatorului, administraţia comunală provocând o concurenţă de oferte pentru facerea proiectelor definitive, cu toate accesoriile lor, devize, caiete de sarcini şi altele cu conducerea lucrărilor consiliul a preferat… între ofertele domnilor arhitecţi D. Maimarolu şi Daniel Renard pe acestuia din urmă, român după mama domniei sale, fost colaborator la construcţia Pavilionului Român de la Expoziţia din Paris, (…) pentru că şede în Constanţa şi nu va abandona lucrările în seama altora.

Fragmentul apare în Studiul Istoric Cazinoul Comunal Constanța scris de istoricul Cezara Mucenic.

Dar cine era Daniel Renard? Era un tânăr arhitect care își făcuse studiile la Paris, mama sa era româncă, tatăl elvețian, în această calitate a și venit ca inginer la Căile Ferate în România. În momentul în care a ajuns aici, la malul mării, el a fost adus de Scarlat Vârnav, prefectul județului, și a făcut echipă cu acesta și cu primarul, Cristea Georgescu. Cred că, în acest elan extraordinar al tinereții, plus imaginația, plus ideea că poți să faci orice, că ți se cuvine orice, pentru că era o comandă foarte mare pentru un om aflat la începutul carierei, toate aceste lucruri ni-l imaginează ca pe un personaj extraordinar, ne-a povestit, în 2017, regretatul critic de artă Doina Păuleanu.

Daniel Renard, un personaj extraordinar, da, dar care nu a fost ocolit de piedici. Motiv pentru care și Cazinoul a avut trei temelii, toate modificate în ton cu schimbările politice, dar și cu mofturile politicienilor. A fost preferat mai întâi Daniel Renard, apoi arhitectul Petre Antonescu, apoi din nou Renard.

Istoricul Constantin Cheramidoglu de la Arhivele Naționale, Filiala Dobrogea, a declarat, în cadrul aceluiași documentar: La momentul respectiv s-a început cu un proiect pe vremea unui regim liberal, dar nu era liberal proiectul, nu avea nimic. Eu nu știu dacă opoziția unora împotriva acestui proiect realizat de Daniel Renard avea la bază doar considerente estetice, cum s-a spus, potrivit lui Bănescu, că acest Cazino trebuie să arate stăpânirea noastră la malul mării. Ei vroiau ceva românesc (n.r. nu accente de Art Noveau). Ei l-au preferat pe Petre Antonescu în ideea că el va face ceva după un tipic românesc. Ne dăm seama că numai la suprafață au fost aceste discuții.

În septembrie 1903, la debutul construcțiilor de la Cazino, ziarul „Secolul” Bucureşti tipărea următorul articol: Mulţumită unui concurs de împrejurări favorabile, înfrumuseţarea Constanţei şi înzestrarea ei cu apă, lumină, canaluri şi bulevarde va fi un fapt împlinit… Cazinoul va avea două caturi: jos sală de biliard, sală de jocuri, salon de conversaţie, lectură, corespondenţă şi bufetul; sus: salon mare de bal, sală de teatru, sală de muzică etc. Terasa acestui frumos casinou va fi de 10 m acoperiţi şi 10 descoperiţi. Catul de sus al casinului va fi la nivelul p r o m e n o i r-ului de la stradă, adică la 12 m deasupra mării…

Însuși inginerul constructor Anghel Saligny a făcut ca toate aceste minuni ale vremii, faleza Cazinoului precum și platforma proiectată în mare, să fie posibile.

Inginerul Anghel Saligny, care era atunci directorul lucrărilor Portului Constanța, a mutat malul falezei între 40 și 60 de metri, din beton armat și din piatră, promontoriul pe care a fost așezat Cazinoul și prima dată s-au făcut temeliile, a declarat arhitectul Radu Cornescu.

După nenumărate modificări și reproiectări la cererea oficialilor din primărie, Daniel Renard termină clădirea Cazinoului. Nu cu 270.000 de lei cât s-a preconizat la început, ci cu suma de 1.200.000 de lei.

Inaugurarea are loc la 15 august 1910, de Sfânta Maria, în prezența unui public numeros, personalități politice, preoți, dar și artiști.  S-au jucat atunci piesele „Gringoire”, „Refugiu”, dar și „Cântecul lebedei”.  Piesa din urmă a fost parcă un semn pentru starea muribundă în care a stat Cazinoul Constanța mai bine de un deceniu până să înceapă renovarea sa.

Până la declanșarea Primului Război Mondial, atmosfera de pe faleza Cazinoului era minunată. Dovadă sunt scrierile, dar și numeroasele cărți poștale. Doamnele din înalta societate își etalau ținutele superbe, domnii le însoțeau respectuos pretutindeni, iar tinerii își jurau iubire eternă lângă mare, în sunet de fanfară.

De altfel, toate evenimentele importante ale orașului erau marcate în aceasta zona de referință, un adevărat Kilometru 0 al protipendadei. Întotdeauna oamenii erau eleganți la Cazino, clădirea însăși impunea acest lucru. Cei care serveau erau de la Athenee Palace sau din alte locuri distinse și stilate, atmosfera era extraordinară, masa era cu totul și cu totul colosală, bucătarii erau excepționali, tinerele se simțeau bine pentru că puteau să danseze, se organizau foarte des baluri. Evocăm la Belle Epoque, această epocă extraordinară în care oamenii erau mult mai destinși, AVEAU VOCAȚIA FERICIRII. Nu credeau că doar peste câțiva ani omenirea va intra într-unul dintre cele mai îngrozitoare cataclisme pe care le-a trăit, și anume Primul Război Mondial, ne-a povestit, cu farmecul ei caracteristic, în 2017, fostul director al Muzeului de Artă Constanța, regretatul critic de artă, Doina Păuleanu.

Însuși țarul Rusiei Nicolae al II -lea, în vizita sa fulger la Constanța, din data 1 iunie 1914 a fost invitat la Cazino. Aici a discutat cu Regele Carol I și cu moștenitorul acestuia, principele Ferdinand, despre iminența Primului Război Mondial. Pentru public a fost acea paradă militară, frumos desfășurată pe bulevardul care urma să se numească atunci Carol al II-lea. România căuta să se reorienteze, să se reașeze pe planul alianțelor, această importanță a fost sesizată de Marile Cancelarii ale Diplomației Europene care și-au dat seama ca România încearcă și va reuși să încline balanța în favoarea Antantei, a completat istoricul Constantin Cheramidoglu.

Deși fusese transformat în spital militar, și teoretic, trebuia să fie ferit de bombardamente, Cazinoul a suferit mari distrugeri. Vine și ziua bombardamentului, cad bombe deasupra Cazinoului, una dintre ele pătrunde și reușește să  provoace distrugeri mari înăuntru, chiar morți. Deși, se spune că exista simbolul respectiv, al Crucii Roșii, deasupra Cazinoului. Avioanele germane nu au ținut cont de această interdicție legală. Pagubele s-au accentuat la plecarea ocupanților, aceștia au luat tot ce se putea lua. (n.r. inclusiv acoperișul zincat al Cazinoului, un metal folosit în război). Au urmat discuții puternice în Consiliul Local în care mulți puneau problema dacă nu cumva trebuie dărâmată această clădire sau lăsată să se distrugă, că doar „nu am adus-o noi în starea asta”, spuneau ei, a adăugat Constantin Cheramidoglu.

După război, Cazinoul a revenit la strălucirea inițială tot cu ajutorul arhitectului Daniel Renard, chemat pentru reparații. Dar nu a trecut mult și norii celui de-al Doilea Război Mondial au întunecat din nou cerul Constanței.

Cazinoul a căpătat un aer fantomatic la fel ca și celelalte clădiri principale ale orașului. La 23 august 1944 România întoarce armele împotriva Germaniei, dar nu scapă de prigoana aliaților sovietici. Potrivit istoricilor, statuia Reginei Elisabeta a fost băgată la beci, portretul lui Carol a fost dat jos de pe Farul din larg, iar Cazinoul este transformat în Casa de Cultură a Sindicatelor.

A urmat apoi perioada comunistă. Cu multele avarii provocate de războaie, sărăcit de mobila originală, dar și de decorațiunile spectaculoase, în perioada 1986 – 1988 Cazinoul intră cea mai mare, dar și în ultima renovare. Șeful de proiect a fost arhitectul Mircea Bocunescu. Șantierul a avut dimensiuni uriașe, iar despre el ne vorbește arhitectul constănțean Radu Cornescu: Zidurile și stâlpii au fost cămășuiți, se pune o plasă de armătură și cu o tencuială destul de puternică, a fost și o extindere pentru că partea din stânga s-a extins cu o bucată de bucătărie, s-a făcut și rampa aceea care duce la bucătăria de la subsol.

Proaspăt restaurată atunci, clădirea simbol de la malul mării și-a schimbat funcțiunea de la cazinou la cea de Alimentație Publică. Jocurile de noroc sunt interzise. În schimb se organizau cele mai frumoase nunți și cele mai râvnite petreceri. Conferențiarul universitar doctor Aurelia Lăpușan rememorează clipele frumoase petrecute la Cazino. Îmi amintesc, copil fiind, că plecam de mână cu părinții mei și cu fratele meu din Coiciu, pe jos, până la Cazino, pentru că a-l vedea  săptămânal. A te întâlni cu marea la Cazino era o bucurie, era un eveniment pentru orice familie, săracă sau bogată. Apoi, acolo, vedeam filme, acolo am văzut și piese de teatru, acolo mi-aduc aminte de spectacole, acolo l-am întâlnit, copil fiind, pe George Vraca, în Înșiră-te Mărgărite. Lângă sala de spectacole era un covor roșu imens cât toată sala și erau oglinzi de Murano și vedeai marea din patru pereți. 

Dar povestea Cazinoului se schimbă radical în anul 2000 când, în urma unui proces, clădirea trece din administrarea SC Litoral SA în grija primăriei. Din 2001 și până în 2005, clădirea este închiriată unui investitor străin, „Rocco Presta”. Cazinoul Paris, cum a fost numit atunci îi invita pe oamenii bogați ai orașului, și nu numai, să-și încerce norocul la poker sau la ruletă.

Din 2005 începe cu adevărat Cântecul de Lebădă al Cazinoului. Același care, în urmă cu un secol se auzea în versiunea unui spectacol inaugural.

Contractul de concesiune pe 49 de ani, semnat în 2007 între primărie și firma israeliană SC Queen Investment SRL, ar fi trebuit să salveze Cazinoul. Străinii anunțau o investiție de 9 milioane de euro încă din primii ani. Numai că, în 2010, investitorii din Israel și-au anunțat plecarea.

Arhitectul Radu Cornescu a adăugat pentru Radio Constanța: În clipa în care Queen Investment a dat faliment și s-a sistat, asta trebuia să fie un proiect de întreținere a Cazinoului până când câștiga cineva licitația.

Dar clădirea rămâne din nou abandonată.

Decât să investească încă 5 milioane în Cazino și să piardă 7, mai bine închid și pleacă acasă cu ăștia 2 miliarde pierduți, explica atunci primarul municipiului Constanța Radu Mazăre. Tot el a decis că cel mai bine este să vindem Cazinoul. În 2011, edilul șef de atunci declara: Este o căzătură, nu putem băga banii acolo. Dacă rămâne la primărie, costurile ajung la 10 milioane de euro, asta înseamnă sistarea asfaltării pe un an de zile sau pachete pentru bătrânii din Constanța pe 5 ani de zile.

Radu Mazăre garanta atunci că în doi ani de zile clădirea se va prăbuși.

Dar Cazinoul nu s-a prăbușit. A rezistat nu doar degradării, ci și altor interese politice. În anul preelectoral 2011, ministrul Turismului Elena Udrea anunța că va reabilita Cazinoul în cel mai scurt timp. Nu s-a întâmplat acest lucru. Clădirea, care pentru scurt timp fusese preluată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului printr-o hotărâre guvernamentală, a revenit Primăriei Constanța.

În septembrie 2012, Radu Mazăre anunța că monumentul arhitectural  se întoarce la municipalitate. Așa că ideea de a vinde Cazinoul îi apare din nou primarului ca fiind cea mai bună. Se răzgândește însă în 2013, când acceptă posibilitatea de a repara Cazinoul cu bani europeni. În martie 2013, chiar în clădirea Cazinoului, Nicușor Constantinescu anunța că a fost aprobată finanțarea europeană a Cazinoului.

Nici de această dată nu a fost cu noroc. În data de 2 octombrie 2014, Consiliul Local Constanța trece Cazinoul în patrimoniul Companiei Naționale de Investiții.

Radu Cornescu declara în 2017 pentru Radio Constanța: Aici este paradoxul Cazinoului, sunt bani pentru refacerea lui, însă, din cauza licitațiilor și a contestațiilor, durează de câțiva ani și se degradează pe zi ce trece.

Din fericire, norocul i-a zâmbit Cazinoului din Constanța. După decenii de dureroasă degradare și licitații contestate, dar și după alți 5 ani de refacere din temelii, astăzi Cazinoul strălucește din nou.

Și cum orice poveste frumoasă merită un final fericit, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat oficial că joi, pe 20 martie 2025, Cazinoul din Constanța va fi predat beneficiarului.

A fost convocată comisia pentru închiderea recepției la terminarea lucrărilor la Cazinoul din Constanța în data de 20 martie 2025. A asta înseamnă că în câteva zile predăm beneficiarului această clădire restaurată, bijuteria arhitecturală a României, de la malul mării. Consolidarea fundației, refacerea integrală a fațadelor și decorațiunilor, restaurarea vitraliilor, a mozaicurilor, a componentelor metalice sunt doar câteva dintre lucrările care au redat Cazinoului strălucirea de odinioară. Astfel, Cazinoul din Constanța evidențiază atât măiestria constructorilor din trecut, cât și eforturile actuale de a păstra autenticitatea acestuia, integrând, în același timp, soluții moderne de consolidare, a adăugat ministrul Dezvoltării.

Lucrările de restaurare a Cazinoului au început în primăvara lui 2020, au fost finanțate de Compania Naţională de Investiţii, prin Ministerul Dezvoltării, și realizate de compania Aedificia Carpati.

Rezultatul celor 5 ani de muncă minuțioasă a restauratorilor este fabulos! Edificiul a fost transformat într-o bijuterie arhitecturală, un simbol de durabilitate și eleganță, ca un omagiu adus autenticității și farmecului său istoric, astfel că povestea Casinoului Comunal, martor tăcut al istoriei și identității culturale românești, este gata să înceapă un nou capitol!

Proiectul de restaurare s-a concentrat pe redarea strălucirii originale a clădirii, prin recuperarea minuțioasă a elementelor care au definit-o la începutul secolului XX. Fațada impunătoare, sculpturile delicate și sala de bal au fost revitalizate folosind tehnici și materiale apropiate de cele din epocă. Procesul de restaurare, ghidat de documente arhiviste și fotografii vechi, a adus în prim-plan arta meșteșugarilor de altădată. Un accent deosebit a fost pus pe păstrarea spiritului locului: stucaturile aurii, vitraliile colorate și parchetul de stejar au fost consolidate și readuse la viață fără a le altera patina timpului. Fiecare detaliu ascunde o poveste, iar reabilitarea este, în esență, o călătorie în trecutul glorios al orașului.

Redactor: Silvia Pascale

Foto: Aedificia Carpati, CNI, MDLPA, Primăria Constanța, Facebook (Casinoul Comunal)