Punctele de înnoptare din Deltă, amenajate de asociația Ivan Patzaichin-Mila 23
Permisele de înnoptare în Delta Dunării au fost lansate de ARBDD anul trecut, la cererea unor organizatori de excursii cu caiacul și bicicleta în rezervație.

Publicat de Doina Sirbu, 17 martie 2025, 19:17
Punctele de înnoptare din Deltă vor fi utilate în această primăvară cu instalații artistice printr-un proiect al asociației Ivan Patzaichin-Mila 23, în condițiile în care Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), instituție din subordinea Ministerului Mediului, susține că nu va putea amenaja aceste puncte până la jumătatea anului viitor în cadrul unui proiect care are în vedere reconfigurarea activității turistice în rezervație.
Proiectul inițiat de ARBDD se află în stadiul de întocmire a documentației tehnice, este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și ar trebui să se încheie în vara anului viitor, însă guvernatorul Rezervației, Bogdan Bulete, a declarat pentru AGERPRES că amenajarea celor șapte puncte de înnoptare în rezervație ar putea să nu fie realizată în perioada următoare.
”Teoretic, proiectul ar trebui să se încheie la 30 iunie 2026, însă sunt câteva condiții de respectat în ceea ce privește finalizarea și vom vedea dacă vom reuși pe actualul PNRR sau vom folosi documentația tehnică pentru depunere pe o altă axă de finanțare. Este un proiect benefic pentru Delta Dunării și slow turism”, a menționat Bulete.
Potrivit acestuia, cele șapte puncte de înnoptare ale căror coordonate GPS pot fi găsite pe site-ul ARBDD nu au deocamdată nicio infrastructură și pot fi folosite doar în condițiile impuse de regulamentul făcut public de instituție.
În același timp, asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 a încheiat luni perioada de înregistrare a cererilor de înscriere la primele rezidențe de creație găzduite de Centrul de inovare comunitară ”Ivan Patzaichin” din satul Mila 23, ”Delta Dunării: Galeria din baltă”, artiștii, arhitecții și peisagiștii care vor fi anunțați drept câștigători zilele acestea urmând să amenajeze punctele de înnoptare ca repere artistice ale Deltei.
”Până în luna mai (când va avea loc prima ediție a maratonului internațional de vâslit ‘Ivan Patzaichin’ – n.red.) avem un proiect de rezidențe artistice în care aducem câte trei echipe de peisagiști, arhitecți și artiști care vor face pe traseul Delta lui Ivan niște instalații folosind ce e acolo: plante, pământ, lemn. Vor fi ca niște sculpturi din elemente naturale care devin obiective de vizitat pe parcurs. În fiecare sezon vom avea trei obiective noi”, a precizat recent vicepreședintele asociației, Teodor Frolu.
Permisele de înnoptare în Delta Dunării au fost lansate de ARBDD anul trecut, la cererea unor organizatori de excursii cu caiacul și bicicleta în rezervație. Un permis de înnoptare costă 50 de lei pe noapte iar posesorul acestuia nu poate folosi același loc în două nopți consecutiv și poate să-și amplaseze cortul doar după ora 18.00, cu obligația de a-l strânge până la ora 9.00.
Sursă: AGERPRES