Liderii AUR și POT își depun candidaturile la prezidențiale, în locul lui Călin Georgescu
După validare, unul dintre ei se va retrage, a anunțat președintele POT, Ana Maria Gavrilă.

Publicat de Adina Sîrbu, 12 martie 2025, 14:22
Preşedintele AUR, George Simion, şi lidera POT, Ana Maria Gavrilă, au anunţat miercuri că îşi vor depune candidaturile pentru alegerile prezidenţiale, unul dintre ei urmând să se retragă după acestea vor fi validate.
„Trebuie să revenim la realitate şi la turul II, după ce noi, preşedinţii celor două partide suveraniste, împreună cu domnul Călin Georgescu, ne-am întâlnit. Vă putem spune care este planul. Toată presiunea pe revenirea la turul II, noi, ca tineri, vom continua această mişcare suveranistă, cu acceptul domnului Călin Georgescu, şi vom face paşii necesari mai departe”, a afirmat Simion, într-o postare pe Facebook.
La rândul său, Ana Maria Gavrilă a anunţat că îşi va depune candidatura la prezidenţiale.
„Atât George Simion, cât şi eu, Ana Maria Gavrilă, ne vom depune candidaturile. Avem nevoie de voi să fiţi alături de noi. Ca urmare a validării definitive a acestor candidaturi, unul dintre noi se va retrage”, a transmis Gavrilă.
Termenul limită de depunere a candidaturilor este 15 martie. Un candidat are nevoie de minimum 200 de mii de semnături pentru a-și putea depune candidatura la Biroul Electoral Central.