FOTO, VIDEO | Județul TULCEA: O casă din localitatea Somova, cuprinsă de flăcări – UPDATE

Publicat de Doina Sirbu, 5 martie 2025, 12:38 / actualizat: 5 martie 2025, 14:41
UPDATE
Reprezentanții ISU Tulcea au anunțat că două camere si o anexă au fost salvate din calea flăcărilor, însă, acoperișul locuinței și unele anexe (camera centralei, baie, hol) au ars. Suprafața afectată de foc este de aproximativ 120 de mp – acoperiș și podul locuinței, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost un cablu electric defect.
În urmă cu puțin timp, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o locuință, în localitatea Somova. Către locul evenimentului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului Tulcea cu 2 autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la întreaga casă de locuit și la o anexă gospodărească, existând posibilitatea ca flăcările să se extindă la o altă locuință învecinată. Incendiul a fost localizat la scurt timp după sosirea pompierilor militari iar în aceste momente se lucrează pentru lichidare.
Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 68 ani a fost asistată medical de echipajul SAJ, fiind conștientă și cooperantă și nu a fost rănită. Pompierii intervin pentru salvarea bunurilor neafectate de incendiu din locuință, printre care și medicamente și tratament pentru insulină.
Sursă: ISU Tulcea