CONSTANȚA: Stadiul lucrărilor la noua centrală termoelectrică
Valoarea contractului depășește 581 de milioane de lei, iar termenul de finalizare este vara lui 2026.

Publicat de Adina Sîrbu, 27 februarie 2025, 11:32
Municipiul Constanța va avea o nouă unitate de producţie a energiei termice, în cogenerare, care se construiește în curtea vechiului CET.
Lucrările au început deja și ar trebui finalizate până la jumătatea lui 2026, declara recent directorul Termocentrale Constanța, Daniel Popa.
Întrebată de jurnaliștii Radio Constanța în ce stadiu se află proiectul, care sunt etapele și când va fi gata noua centrală, asocierea de firme constructoare ne-a transmis următorul comunicat.
Asocierea Elsaco Electronic – Elsaco Engineering – Vestra Industry a semnat în luna martie 2024 contractul pentru proiectarea și execuția „Sursei de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța“.
Proiectul prevede construcția unei unități de producție a energiei termice și electrice în cogenerare de înaltă eficiență, ce utilizează gaz natural, cu posibilitatea viitoare de a introduce în amestec hidrogen produs din resurse regenerabile (hidrogen verde). Noua sursă va avea o capacitate termică nominală de 160 MWt.
Valoarea contractului este de 581.311.113 lei, fără TVA, iar termenul de finalizare este 30.06.2026.
Prima etapă a proiectului a avut în vedere lucrările de proiectare, ce au început pe 15.03.2024 și au fost finalizate pe 15.11.2024.
Etapa a doua vizează lucrările de achiziție echipamente și materiale și este în desfășurare. La acest moment 90% dintre principalele echipamente (motoare termice, transformatoare, cazane de apă caldă și abur, pompe de termoficare etc.) au fost lansate în producție, o parte din ele au fost livrate, altele sunt în curs de livrare.
Etapa a treia include lucrările de construcție și montaj. Acestea au început la 23.12.2024 (conf. Ordinului de începere emis în baza Autorizației de Construire 1124/16.12.2024) și sunt în desfășurare. În prezent se lucrează la infrastructura clădirilor cazanelor de apă caldă, a cazanelor de abur, respectiv a acumulatorului de căldură de 9.500 metri cubi.
Etapa a patra a proiectului are în vedere lucrările de Punere în Funcțiune. Ultima etapa a proiectului va avea loc la începutul anului 2026 și va dura până la finalul proiectului.