Ascultă Radio România Constanța Live

Soare cu dinți în Dobrogea și pe litoral

O creștere treptată a valorilor termice începând de miercuri anunță meteorologii.

Soare cu dinți în Dobrogea și pe litoral

Publicat de Adina Sîrbu, 23 februarie 2025, 07:49

Codul Galben de vreme deosebit de rece geroasă noaptea și dimineața este valabil până luni inclusiv în aproape toată țara, iar în sudul țării aduce minime ce vor coborî până la -20 de grade.

În Dobrogea, duminică, vremea va fi în continuare deosebit de rece, local geroasă dimineața și noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și +2 grade, iar cele minime între -11 și -5 grade. Cerul va fi senin și vântul va avea intensificări trecătoare pe litoral.

Săptămâna va începe cu vreme însorită și o creștere treptată a valorilor termice, începând de miercuri. Astfel, luni și marți, maximele în regiune se vor încadra între +1 și +6 grade, iar minima nocurnă va coborî până la -8 grade.

La malul mării, cerul va fi senin, valorile termice diurne vor crește de la 0 grade, duminică, până spre 4…6 grade, miercuri, aceeași tendință înregistrându-se și în privința temperaturilor din timpul nopții – de la -7 grade, la -2, la mijlocul săptămânii.

frig, iarna, vreme rece - foto - unsplash
Meteo joi, 20 februarie 2025, 21:59

Vremea va fi deosebit de rece în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 și -2 grade

Vremea va fi deosebit de rece, local geroasă dimineața și noaptea, anunță meteorologii pentru ziua de vineri. Temperaturile maxime se vor...

Vremea va fi deosebit de rece în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 și -2 grade
România, sub COD GALBEN de ger
Meteo joi, 20 februarie 2025, 06:39

România, sub COD GALBEN de ger

ANM a emis un Cod Galben de vreme deosebit de rece, valabil până luni inclusiv în aproape toată țara, cu temperaturi maxime predominant negative...

România, sub COD GALBEN de ger
Vremea se va menține deosebit de rece în Dobrogea și pe litoral
Meteo miercuri, 19 februarie 2025, 21:24

Vremea se va menține deosebit de rece în Dobrogea și pe litoral

Joi, vremea se va menține deosebit de rece în Dobrogea și pe litoral. Cerul va fi temporar noros, dar condițiile de precipitații vor fi reduse...

Vremea se va menține deosebit de rece în Dobrogea și pe litoral
Vreme geroasă în Dobrogea, cu cel mult 2 grade Celsius în aer
Meteo miercuri, 19 februarie 2025, 06:56

Vreme geroasă în Dobrogea, cu cel mult 2 grade Celsius în aer

Vremea va fi deosebit de rece, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de miercuri. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și...

Vreme geroasă în Dobrogea, cu cel mult 2 grade Celsius în aer
Meteo marți, 18 februarie 2025, 06:58

Vremea va fi rece și închisă în Dobrogea, cu o maximă de 3 grade Celsius

Vremea va fi geroasă în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de marți. Cerul va fi acoperit de nori, vântul va sufla slab până la...

Vremea va fi rece și închisă în Dobrogea, cu o maximă de 3 grade Celsius
Meteo luni, 17 februarie 2025, 22:02

Vreme geroasă în Dobrogea, cu cel mult 3 grade Celsius în aer. Până miercuri, vestul județului Constanța este vizat de ninsori

Vremea va fi geroasă în Dobrogea, anunță meteorologii. Cerul va fi acoperit de nori, vântul va sufla moderat cu intensificări, iar...

Vreme geroasă în Dobrogea, cu cel mult 3 grade Celsius în aer. Până miercuri, vestul județului Constanța este vizat de ninsori
Meteo luni, 17 februarie 2025, 07:12

Ninsori viscolite și vreme geroasă, în Dobrogea

Este Cod galben de ninsori viscolite şi ger până marţi dimineaţa în şase judeţe, inclusiv Constanța, şi în Capitală. Vremea va fi rece...

Ninsori viscolite și vreme geroasă, în Dobrogea
Meteo duminică, 16 februarie 2025, 07:54

Vremea continuă să se răcească. În Dobrogea și pe litoral va ninge

Duminică, cerul va fi temporar noros în Dobrogea și pe litoral. Se vor semnala precipitații mixte și vânt cu viteze de 40-50 km/h....

Vremea continuă să se răcească. În Dobrogea și pe litoral va ninge