România, sub COD GALBEN de ger
Cea mai friguroasă săptămână din aceasă iarnă.

Publicat de Adina Sîrbu, 20 februarie 2025, 06:39
ANM a emis un Cod Galben de vreme deosebit de rece, valabil până luni inclusiv în aproape toată țara, cu temperaturi maxime predominant negative și nopți în care minimele vor coborî până la -20 de grade.
Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi din ce în ce mai coborâte, urmând ca în partea de sud și sud-est a țării, valorile pe parcursul nopţilor să se încadreze între -18 și -10 grade, chiar mai scăzute în Capitală, iar pe parcursul zilelor să se înregistreze maxime de -6… -7 grade Celsius, astfel că vom traversa cea mai rece săptămână din această iarnă și din luna februarie.
În Dobrogea, mercurul din termometre va coborî noaptea până la -14 grade, iar pe litoral, rafalele de vânt vor accentua senzația de frig.
Joi, în regiune, cerul va fi temporar noros, vântul va avea intensificări temporare noaptea, îndeosebi în zona de coastă, cu viteze de 40 – 50 de km/h, maximele termice vor fi cuprinse între -5 și 3 grade, cu 0 grade pe litoral, iar minimele nocturne, între -12 și -5 grade.
Vineri, câțiva nori vor aduce ninsori slabe pe litoral, iar vântul va continua să sufle cu rafale de 50…60 km/h, în zona de coastă și în deltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 și -1 grad, iar cele minime, între -13 și -4 grade.
Sâmbătă, mai sunt posibile fulguieli slabe, vântul rămâne alert, iar mercurul din termometre va coborî până la -12 grade noaptea, urmând ca duminică să fie și mai frig, cu o minimă prognozată de -14 grade.
Episodul de vreme geroasă se va încheia la începutul săptămânii viitoare, astfel că de marți, 25 februarie, temperaturile redevin pozitive, la finalul săptămânii următoare fiind anunțate valori maxime de 13…15 grade.