TULCEA: La Teatrul „Jean Bart“ a avut loc conferința „Drogurile distrug viața“
Evenimentul a fost organizat de Spitalul Clinic de Urgență București, alături de Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.

Publicat de Doina Sirbu, 18 februarie 2025, 14:33
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Lavinia Vizauer, a participat, astăzi, începând cu ora 12.00, la Teatrul „Jean Bart“, la conferința „Drogurile distrug viața“, eveniment organizat de Spitalul Clinic de Urgență București, alături de Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.
Prof.univ.dr. Radu Țincu, medic primar ATI, toxicolog, coordonatorul disciplinei de Toxicologie Clinică din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, le-a vorbit tinerilor despre vulnerabilitatea creierului uman în fața consumului de droguri, în special în perioada adolescenței.
„Noi, cei de la Consiliul Județean Tulcea, am răspuns pozitiv evenimentului de astăzi și ne-am implicat instituțional în organizarea acestei conferințe propus de prof. dr. Radu Țincu întrucât am considerat că rezolvarea problemei începe prin asumarea ei și prin recunoașterea stării de fapt de la ora actuală. Tinerii din ziua de astăzi sunt extrem de expuși, iar accesul la informație poate fi viciat, limitat, direcționat greșit. De aceea este deosebit de important ca elevii tulceni să stea față în față cu adevărații specialiști, cei care le pot explica foarte clar care sunt pericolele ascunse în spatele drogurilor de orice fel și care le pot da răspunsurile la toate întrebările. Vom susține întotdeauna astfel de inițiative menite să sprijine comunitatea locală, în special tinerii tulceni, cei care reprezintă viitorul acestei țări“, spune Lavinia Vizauer, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea.
Sursă: Consiliul Județean Tulcea