Prezidențiale 2025 | Judecătorii din BEC vor fi desemnați, joi, prin tragere la sorți
Marți, 18 februarie 2025, începe perioada electorală pentru alegerea Președintelui României.

Publicat de Adina Sîrbu, 18 februarie 2025, 16:05
Instanța supremă îi va desemna, joi, prin tragere la sorți, pe cei cinci judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție aduce la cunoștință următoarele. În data de 20 februarie 2025, ora 14.30, va avea loc ședința publică pentru desemnarea, prin tragere la sorți, a celor 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025”, a anunțat, marți, Instanța supremă.
Primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai.
Conform calendarului aprobat de Guvern, pe 20 februarie, sunt desemnați, prin tragere la sorți, cei 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție care vor face parte din BEC.
În termen de 24 de ore de la învestirea judecătorilor în Biroul Electoral Central, cel mai târziu la data de 21 februarie, se vor alege președintele BEC și locțiitorul acestuia, prin vot secret, dintre magistrații desemnați în BEC.
Pe 22 februarie, BEC va fi completat cu președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente și cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic parlamentar.
Potrivit AEP, astăzi, 18 februarie 2025, începe perioada electorală pentru alegerea Președintelui României din anul 2025.
Calendar:
- 27 februarie 2025 – stabilirea regulilor de desfășurare prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale a campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României;
- 4 martie 2025 – termenul-limită până la care alegătorii se pot înregistra pe site-ul www.votstrainatate.ro pentru înființarea unei secții de votare în localităţile sau grupurile de localităţi în care au optat să voteze cel puţin 100 de alegători, conform art. 42 alin. (2) din Legea nr. 208/2015;
- 15 martie 2025, ora 24:00 – termenul-limită pentru depunerea candidaturilor și a semnelor electorale la Biroul Electoral Central;
- 20 martie 2025 – termenul – limită până la care alegătorii se pot înregistra pe site-ul www.votstrainatate.ro pentru a vota prin corespondență;
- 20 martie 2025 – rămânerea definitivă a candidaturilor și a semnelor electorale;
- 22 martie 2025 – termenul – limită până la care BEC stabilește ordinea de înscriere a candidaților și a semnelor electorale ale acestora pe buletinul de vot;
- 4 aprilie 2025 – începerea campaniei electorale;
- 4 aprilie 2025 – termenul -limită pentru aducerea la cunoștința publică a delimitării și numerotării fiecărei secții de votare din țară, precum și a sediilor acestora;
- 16 aprilie 2025 – termenul – limită pentru stabilirea sediilor secțiilor de votare din străinătate;
- 19 aprilie 2025 – desemnarea președintelui biroului electoral al secției de votare din țară și a locțiitorului acestuia;
- 2 mai 2025, între ora 7.00 (ora locală) – 21.00 (ora locală) – prima zi a votării în străinătate;
- 3 mai 2025, ora 7.00 – încheierea campaniei electorale;
- 3 mai 2025, între orele 07.00 (ora locală) – 21.00 (ora locală) – a doua zi a votării în străinătate;
- 4 mai 2025 – ZIUA VOTĂRII ÎN ȚARĂ ȘI ÎN STRĂINĂTATE – între orele 7.00 (ora locală) – 21.00 (ora locală, dar nu mai târziu de ora locală a României 21.00)
În situația organizării unui al doilea tur de scrutin, calendarul este următorul:
- 9 mai 2025 – aducerea la cunoștință publică a prenumelui și numelui celor doi candidați care vor participa la al doilea tur de scrutin, precum și a datei alegerilor;
- 9 mai 2025 – începerea campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin;
- 10 mai 2025 – stabilirea orarului pentru campania electorală și repartizarea timpilor de antenă pentru accesul candidaților la serviciile publice de radio și televiziune;
- 16 mai 2025, între 7.00 (ora locală) – 21.00 (ora locală) – prima zi a votării în străinătate;
- 17 mai 2025, ora 7.00 – încheierea campaniei electorale;
- 17 mai 2025, între 7.00(ora locală) – 21.00 (ora locală) – a doua zi a votării în străinătate;
- 18 mai 2025 – ZIUA VOTĂRII ÎN ȚARĂ ȘI ÎN STRĂINĂTATE – între orele 7.00 (ora locală) – 21.00 (ora locală, dar nu mai târziu de ora locală a României 21.00).
Surse: AGERPRES, AEP