Ascultă Radio România Constanța Live

Ziua Siguranței pe Internet/ MAI avertizează despre înșelăciunile online prin aplicații de mesagerie, concursuri fictive

O metodă recent utilizată este votul online într-un concurs fictiv.

laptop, online - foto - unsplash
Foto: unsplash.com

Publicat de Doina Sirbu, 7 februarie 2025, 18:36

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenția, în contextul marcării Zilei internaționale a Siguranței pe Internet, asupra unor noi metode de înșelăciune în mediul online și vine cu câteva sfaturi pentru a preveni riscurile.

‘Vineri, 7 februarie, la nivel internațional, este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă. Într-o eră a digitalizării accelerate, este important să fim protejați de riscurile navigării utilizând platforme care nu sunt protejate, expunându-ne astfel pericolelor din mediul online. Ziua Siguranței pe Internet reprezintă o oportunitate de a încuraja un dialog deschis între autorități, părinți, profesori și copii despre utilizarea responsabilă a internetului. Scopul acestei zile este de a transforma tehnologia digitală într-un instrument care să fie utilizat cu responsabilitate, protejându-i astfel pe cei mai vulnerabili utilizatori ai săi’, transmite MAI într-un comunicat transmis AGERPRES.

Ministerul Afacerilor Interne spune că, permanent, prin structurile sale specializate, desfășoară acțiuni preventive pentru a conștientiza cetățenii cu privire la securitatea cibernetică, protecția datelor personale și prevenirea fraudelor online.

‘În ultimii ani, amenințările cibernetice au cunoscut o dezvoltare rapidă, iar autorii dezvoltă diferite modalități de înșelăciune creative și pline de emoție pentru a impresiona și convinge potențialele victime. Metodele de înșelăciune online se propagă rapid prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Astfel, atragem atenția asupra unei noi metode de înșelăciune care se propagă rapid prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Această tactică frauduloasă exploatează încrederea utilizatorilor și se bazează pe manipularea acestora prin mesaje aparent inofensive. În mod particular, una dintre cele mai utilizate aplicații de mesagerie a devenit un mediu propice pentru desfășurarea unor astfel de atacuri, în care autorii vizează atât utilizatori obișnuiți, cât și persoane mai puțin familiarizate cu riscurile mediului digital’, arată sursa citată.

Potrivit MAI, o metodă recent utilizată este votul online într-un concurs fictiv.

‘Un exemplu recent de metodă utilizată constă în solicitarea exprimării unui vot online într-un concurs fictiv. Sub pretextul unui gest simplu și fără implicații, utilizatorii sunt direcționați către pagini frauduloase, unde datele lor personale pot fi compromise, iar dispozitivele pot fi virusate cu programe malițioase’, explică ministerul.

În plus față de această metodă, Ministerul de Interne reamintește și alte tipuri de fraude online utilizate de infractori, precum phishing-ul bancar, prin care utilizatorii sunt îndemnați să furnizeze date confidențiale sub pretextul unor actualizări de securitate, fraudele de tip ‘premii câștigate’, care îi conving pe destinatari să ofere informații personale sau financiare și înșelăciunile prin anunțuri false de vânzare, unde victimele efectuează plăți pentru produse inexistente.

MAI subliniază că telefonul mobil a devenit cel mai folosit device în gestionarea activităților cotidiene, incluzând o gamă variată de operațiuni financiare: achiziții online, acces rapid la conturile bancare, transferuri de bani și plăți electronice.

‘Acest acces facil la servicii online expune utilizatorii unor riscuri cibernetice semnificative, mai ales în cazul în care măsurile de securitate nu sunt respectate cu strictețe. Accesul neautorizat la datele bancare, compromiterea informațiilor personale și atacurile de tip phishing sunt doar câteva dintre amenințările la care utilizatorii pot fi expuși în lipsa unor măsuri de protecție. Astfel, vă recomandăm să vă protejați datele personale și financiare prin utilizarea unor parole puternice, a autentificării în doi pași și a unor soluții de securitate actualizate’, mai transmite Ministerul Afacerilor Interne.

Totodată, sursa menționează că printre categoriile vulnerabile care pot deveni victime ale mai multor tipuri de infracțiuni din mediul online sunt adolescenții care petrec mult timp pe internet. Printre riscurile la care aceștia sunt expuși sunt cyberbullying, pornografie infantilă și șantaj.

Pentru a preveni situațiile de risc, MAI recomandă:

* Comunicare deschisă cu părinții și profesorii – minorii trebuie încurajați să discute orice situație care îi pune într-o postură inconfortabilă în mediul online;

* Evitarea contactului cu persoane necunoscute – rețelele sociale și platformele de comunicare pot fi folosite de infractori pentru a aborda copiii. Minorii trebuie să fie conștienți de riscuri și să nu răspundă solicitărilor suspecte;

* Protejarea datelor personale – informațiile private, fotografii, materiale video sau locația nu trebuie împărtășite online fără acordul părinților, deoarece pot fi utilizate în mod abuziv;

* Raportarea oricărei forme de agresiune online – cyberbullying-ul poate avea efecte emoționale și psihologice grave asupra copiilor. Este important ca părinții și cadrele didactice să monitorizeze activitatea online a minorilor și să raporteze orice abuz autorităților competente.

Pentru a reduce riscurile din mediul online, cetățenii sunt încurajați să adopte măsuri de protecție:

* Să evite accesarea link-urilor primite prin mesaje nesolicitate, chiar dacă acestea par a fi trimise de prieteni sau persoane cunoscute;

* Să nu acceseze link-uri suspecte sau provenite din surse necunoscute, deoarece acestea pot conduce către site-uri malițioase sau pot fi utilizate în atacuri de tip phishing;

* Să își protejeze informațiile sensibile – să nu introducă date personale, coduri sau alte informații confidențiale pe site-uri neoficiale sau necunoscute. Înainte de a furniza astfel de informații, să verifice autenticitatea platformei;

* Să evite introducerea codurilor nesolicitate pentru autentificare sau asocierea contului de pe aplicațiile de mesagerie ori alte platforme online pe dispozitive necunoscute, dacă nu au inițiat personal această solicitare;

* Utilizarea de metode alternative de verificare – la primirea unei solicitări suspecte din partea unei persoane cunoscute, aceasta trebuie contactată printr-un alt canal, cum ar fi apelul telefonic, pentru a confirma autenticitatea mesajului;

* Trebuie raportată imediat orice activitate suspectă – în cazul în care este vorba de o fraudă online sau de o încercare de fraudă, se recomandă anunțarea de urgență a autoritățile competente pentru a preveni extinderea acestor atacuri;

* Să se folosească autentificarea în doi pași, aceasta adăugând un nivel suplimentar de securitate la conturile online, solicitând o parolă suplimentară sau un cod de verificare înainte de conectare.

Sursă: AGERPRES

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 17:38

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale

Pentru ca bucuria Sfintelor Sărbători Pascale să nu fie umbrită de incidente neașteptate, reprezentanții Inspectoratului General pentru...

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:58

AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța

Ca în fiecare an, preotul paroh Claudiu Banu a anunțat programul liturgic pascal al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina, situată în Parcul...

AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța
Prognoza meteorologică în perioada Paștelui
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:44

Prognoza meteorologică în perioada Paștelui

Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, chiar dacă cerul fi variabil și vor exista episoade...

Prognoza meteorologică în perioada Paștelui
IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 14:38

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Învierea Domnului. Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 20 – 26 aprilie 2025....

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 12:27

MAMAIA: Wild Parade – un nou festival house & dance pe litoral

Wild Parade: un nou festival house & dance pe litoral, între 15-17 august 2025 în Mamaia Nord. Nume sonore precum Aaron Sevilla, Tom Novy şi...

MAMAIA: Wild Parade – un nou festival house & dance pe litoral
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 11:18

CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central

O nouă trecere de pietoni și un nou acces pietonal în Cimitirul Central au fost amenajate de către Confort Urban. Lucrările vin în completarea...

CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 08:54

Preotul Claudiu Banu ne aduce aminte cât de încărcată spiritual este Vinerea Mare

Astăzi este Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor. În biserici se va cânta diseară Prohodul Domnului – ce simbolizează punerea în mormânt a lui...

Preotul Claudiu Banu ne aduce aminte cât de încărcată spiritual este Vinerea Mare
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 19:37

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră

La data de 16 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, ai formațiunilor rutiere, precum și polițiștii structurilor...

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră