Guvernul a aprobat proiectul de buget pentru acest an
Creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 februarie 2025, 13:25
Guvernul a aprobat sâmbătă proiectul de buget pentru anul în curs, construit pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB.
‘Am adoptat astăzi acest buget la care am lucrat aproape 4 săptămâni. (…) Este un buget cumpătat, care se bazează pe o prognoză prudentă. Este un buget echilibrat, pentru că nu lăsăm pe nimeni în urmă și, pe lângă investiții, avem fonduri suficiente și pentru a plăti salariile și pensiile și ajutoarele sociale care sunt astăzi aprobate de legislația în vigoare. Ne bazăm încă o dată pe un volum record de investiții, iar pe lângă investiții avem fonduri suficiente să plătim salarii și pensii. Prin acest buget punem fundamentele unei noi viziuni prin care să rezolvăm o serie de probleme structurale și să restabilim echilibrul bugetar și să consolidăm creșterea economică. Alocările record de 150 de miliarde de lei pentru investiții reprezintă un motor pentru creșterea economică și reducerea deficitului de la 8,6% la 7%’, a anunțat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, în briefingul care a urmat ședinței de Guvern.
Acesta a declarat că România are bugetul prin care poate asigura plata salariilor și pensiilor la nivelul anului 2024, în condițiile în care acele indexări de la începutul anului au fost amânate, fiind de altfel ‘o performanță’ faptul că acest buget construit pe un deficit de 7% poate acoperi ambele capitole ‘și investițiile, dar și salariile și pensiile’.
‘Aici ajutorul cel mai mare vine din partea apartenenței noastre la Uniunea Europeană și vine din partea Comisiei, prin fondurile europene, care contribuie în mod semnificativ la investițiile care sunt prinse în acest buget. Cel mai important este să păstrăm acest echilibru și în viitor și în cei 7 ani, care sunt practic planul de revenire pe deficitul de 3% să nu abandonăm niciodată ideea de a susține investițiile. În continuare investițiile vor fi de motorul de creștere pentru economie’, a explicat ministrul.
În opinia sa, această traiectorie trebuie, de asemenea, păstrată pentru a gestiona și vulnerabilitățile structurale ale economiei românești, fiind alocate resurse financiare în 2025 pentru sectoarele deficitare din punct de vedere al producției și care contribuie la deficitul de balanță comercială.
‘Venim în continuare cu sprijin pe sectoarele unde trebuie să creștem producția internă astfel încât să închidem aceste deficite gemene, care vin, pe de o parte, din deficitul bugetar, iar pe de altă parte, din deficitul de cont curent’, a mai spus el.
Potrivit sursei citate, creșterea accelerată a datoriei publice intră pe un trend descrescător ca suma absolută începând cu 2025, dar efectele anilor anteriori se vor resimți pe partea de cheltuieli cu dobânzile în anii următori.
‘România trebuie să producă mai mult, să se împrumute mai puțin. Aceasta este foarte pe scurt concluzia și trebuie să începem să scădem expunerea pe piețele externe și să putem acoperi deficitul bugetar cât mai ieftin. Acest lucru este foarte important și este o provocare pentru orice ministru al finanțelor în prezent și va fi și în viitor’, a adăugat acesta.
Tanczos a subliniat, totodată, că echilibrul bugetar trebuie restabilit și consolidat prin creștere economică, iar primul pas a fost făcut anul acesta, construind bugetul pe trei piloni.
‘În primul rând, un stat mai suplu, un stat care trebuie să își reducă cheltuielile și să respecte cetățenii și agenții economici prin servicii de calitate și cheltuieli mai mici. Nu vrem să frânăm brusc, nu vrem să perturbăm sistemele funcționale, dar treptat vom reduce cheltuielile în toate instituțiile publice, atât la nivel central, cât și la nivel local. Acesta este obiectivul acestui guvern. Cheltuielile de personal ca procent din PIB au început să scadă, începând cu anul 2025, și ajungem la un 8,9% față de 9,3% anul trecut, în condițiile în care am avut și cheltuieli sau majorări salariale în 2024’, a arătat șeful de la Finanțe.
Ministrul a adăugat că, în același timp, trebuie să se reducă treptat și cheltuielile statului ca procent în PIB, iar către investiții trebuie mult mai multă atenție.
‘Am impus o reducere a cheltuielilor de personal cu 5% la ministere, cu excepția câtorva ministere: Sănătate, Educație, Ministerul Apărării și Ministerul de Interne. Am redus nu salariul fiecărui angajat, ci anvelopa de cheltuieli de personal. Cred în această filosofie, cred că fiecare manager de instituție publică este capabil să reducă cheltuielile treptat și să intre pe această filosofie pe acest trend de reducere treptată a poverii cheltuielilor de personal pe bugetul de stat, dar cu menținerea serviciilor pe care trebuie să le ofere fiecare instituție’, a punctat Tanczos Barna.
El a menționat câteva instituții care au reduceri de cheltuieli în bugetul pe 2025, respectiv Camera Deputaților, Senatul, Administrația Prezidențială, precum și ministerele cu creșteri: Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor, dar a dat asigurări că nu vor fi reduse salariile și pensiile.
‘Nu reducem din salarii și din pensii. În ceea ce privește nivelul aprobat anul trecut, și este un lucru foarte important, avem o sumă de 169,5 miliarde de lei pentru cheltuieli de personal, astfel încât salariile să fie plătite, iar pensiile să fie acoperite dintr-o sumă de 182,7 miliarde de lei. Salariul mediu va crește și anul acesta cu 6,1% peste nivelul inflației. Este pachetul prin care implementăm acest principiu de stat mai suplu, treptat, fără a interveni brusc în sistemul public’, a mai Tanczos.
Al doilea pilon pe care e construit bugetul pe 2025 este reprezentat de ‘investițiile masive’, a transmis șeful de la Finanțe.
‘Și aici pot să vă spun că avem un 7,8% procent din PIB pentru investiții în 2025. În primul și în primul rând pentru dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii la nivel național, infrastructura de transport. Ministerul Transporturilor va avea cu 20% mai mulți bani pentru infrastructură. Ministerul Sănătății, de asemenea, un buget mai mare cu 35%, Ministerul Mediului, o creștere de 51%. Aceste creșteri vin în primul și în primul rând pe baza fondurilor europene care sunt preconizate a fi atrase în anul 2025 de către aceste ministere. (…) Programul Angel Saligny primește de asemenea peste 11 miliarde de lei. Avem asigurată finanțare și pentru creșe, finanțare pentru școli, finanțare pentru infrastructura de învățământ’, a explicat acesta în briefingul de la Palatul Victoria.
Nu în ultimul rând, al treilea pilon important al bugetului pe anul 2025 este crearea unui Fond de solidaritate națională pentru unitățile administrativ-teritoriale, acesta fiind în opinia ministrului ‘o nouă filosofie în ceea ce privește ajutorarea celor care nu-și pot acoperi cheltuielile de funcționare din veniturile proprii’.
În concluzie, Tanczos Barna a menționat că România este în continuare o țară cu economie în plină dezvoltare, chiar dacă trece, temporar, într-o perioadă mai dificilă din punctul de vedere al bugetului și al echilibrului bugetar.
‘România este în continuare o țară cu economie în plină dezvoltare. Avem un plan de 7 ani de reducere a deficitului bugetar. Este o plasă de siguranță pentru România, reducerea nu trebuie să se facă într-un timp foarte scurt, prin cifre foarte mari, iar acest lucru ne dă un răgaz de timp ca să echilibrăm aceste lucruri într-un timp relativ mai lung. Și prin bugetul pe 2025 putem astfel asigura o sustenabilitate, putem asigura plata drepturilor câștigate și putem asigura finanțarea investițiilor’, a arătat acesta.
Ministrul Finanțelor a punctat și faptul că aderarea la spațiul Schengen este un element greu de cuantificat, dar este unul care contribuie semnificativ atât la consolidarea poziției României pe piețele europene, cât și la creșterea economică prognozată. ‘Este o situație fără precedent. Este și motivul pentru care nici analiștii economici nu prea pot estima cu exactitate care o să fie efectul benefic al acestei aderări. Dar cu siguranță, reducerea timpilor de transport, creșterea eficienței, reducerea cheltuielilor, eliminarea timpilor de așteptare vor contribui semnificativ la creșterea economică și la consolidarea poziției României în spațiul european’, a punctat șeful de la Finanțe.
În ceea ce privește perspectiva de aderare a României la OCDE, oficialul MF a transmis că este pentru țara noastră ‘o ocazie extraordinară de a-și credibiliza economia și perspectivele’.
‘OCDE este practic clubul de elită a țărilor cu economii solide și Guvernul face pași importanți. Ne ținem de calendarul stabilit cu OCDE pentru a ne încadra în toate criteriile impuse și pentru a accede în această organizație’, a concluzionat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.
Sursa – Agerpres