Petrișor Blebea este noul viceprimar al municipiului Medgidia
Liberalul a fost ales în ședința de ieri după-amiază a Consiliului Local Medgidia.
Publicat de Doina Sirbu, 31 ianuarie 2025, 12:13
Petrișor Blebea este noul viceprimar al municipiului Medgidia. Liberalul a fost ales în ședința de ieri după-amiază a Consiliului Local Medgidia, la propunerea primarului Valentin Vrabie.
Blebea nu a fost singurul candidat pentru funcția de viceprimar. El a intrat în cursă alături de Alin Luchian de la AUR, care a obținut doar trei voturi, în timp ce Petrișor Blebea a primit 16. Astăzi este programată și ședința Consiliului Local Năvodari, în cadrul căreia va fi desemnat viceprimarul orașului.
Redactor: Cătălina Radu