Temperaturi neobișnuit de ridicate, în Dobrogea și pe litoral
Vremea rămâne deosebit de caldă până la finalul lunii.

Publicat de Adina Sîrbu, 28 ianuarie 2025, 07:07
În Dobrogea, vremea va fi frumoasă și mult mai caldă decât normalul perioadei.
Astăzi, cerul va fi predominant senin, vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în zona de coastă, temperaturile maxime se vor situa între 10 și 18 grade, cu 13 grade pe litoral, iar cele minime vor fi între 3 și 7 grade.
Se mențin și condițiile de ceață, îndeosebi dimineața, județul Tulcea fiind, astăzi, până la ora 9.00, sub cod galben de ceață care reduce vizibilitatea sub 200 de m și izolat sub 50 de m.
Pentru următoarele zile, meteorologii anunță temperaturi de primăvară, ce vor atinge 18 grade la nivelul regiunii și 17 grade la malul mării, și vreme în general însorită, cu excepția zilei de miercuri, când vor fi înnorări temporare și va ploua.