Ascultă Radio România Constanța Live

Ce spune Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța, legat de furtul patrimoniului din expoziția olandeză

Ce spune Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța, legat de furtul patrimoniului din expoziția olandeză

Publicat de Doina Sirbu, 27 ianuarie 2025, 15:40

Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța își manifestă regretul față de evenimentul zguduitor care a avut loc în Muzeul Drents din Assen, Olanda, de unde au fost furate piese arheologice de o mare valoare culturală, care aparțineau patrimoniului statului român.

Suntem alături de colegii noștri, organizatori ai expoziției, care trec acum prin momente grele, cauzate atât de pierderea imensă, cât și de presiunile de tot felul la care sunt supuși. Suntem alături și de toți cei care simt durerea dispariției acestor obiecte, căci împărtășim aceleași sentimente. Ne manifestăm însă indignarea față de reacțiile acuzatoare ale unor decidenți la nivel înalt, care ignoră toate realitățile din muzeele din țară, dar arată cu degetul Muzeul Drents, o instituție modernizată, aflată la ani lumină distanță de ce se poate găsi în țara noastră. În timp ce pentru a jefui multe muzee din România este suficient să imobilizezi paznicul de la intrare, pentru a intra în sala expoziției olandeze, hoții s-au folosit de o explozie atât de puternică încât au fost avariate clădirile din jur. Suntem siguri că autoritățile olandeze, cât și cele române, vor face tot posibilul ca bunurile să fie recuperate. Avem încredere în profesionalismul lor! Suntem recunoscători că în urma jafului, de o violență văzută mai des în filme decât în realitate, nu au existat și pierderi de vieți omenești. Evenimentul a produs o adevărată mișcare prin instituțiile înalte ale statului, toată lumea lucrând împreună ca să rezolve situația. Ne dorim ca aceeași energie și urgență să fie manifestate și pentru rezolvarea problemelor cu care angajații din muzee se confruntă: depozite în stare deplorabilă, condiții de muncă periculoase sănătății angajaților, personal insuficient și lipsa investițiilor în pregătirea celui existent, salarii derizorii, neplata orelor suplimentare și multe altele, aflate de mai bine de un an pe mesele miniștrilor. Încurajăm, așadar, ca atunci când se varsă lacrimi și se depun flori pentru pierderea acestor obiecte valoroase, să se mai verse o lacrimă și să se mai depună o floare și pentru muzeul în care aceste obiecte se vor întoarce, clădire care stă să cadă la primul cutremur și în care angajații se feresc de inundații, tavane și decoruri arhitectonice care cad, spori de mucegai și alte microorganisme cu care conviețuiesc în schimbul unui salariu dureros de mic„, a transmis Oana Grigoruță, președinte Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța.

Expert Forum: Justiția este un serviciu public, iar reforma sistemului judiciar nu se poate face în spatele ușilor închise
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 07:58

Expert Forum: Justiția este un serviciu public, iar reforma sistemului judiciar nu se poate face în spatele ușilor închise

Noile legi ale justiției, adoptate în 2022, au introdus proceduri necompetitive și netransparente cu privire la cariera magistraților și au...

Expert Forum: Justiția este un serviciu public, iar reforma sistemului judiciar nu se poate face în spatele ușilor închise
Guvernul va decide nivelul salariului minim pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 07:41

Guvernul va decide nivelul salariului minim pentru 2026

Guvernul va lua o decizie privind nivelul salariului minim pentru anul viitor până la Crăciun. Premierul Ilie Bolojan susţine menţinerea...

Guvernul va decide nivelul salariului minim pentru 2026
Mii de oameni în stradă, în cea de-a cincea zi de proteste pentru independența justiției
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 21:44

Mii de oameni în stradă, în cea de-a cincea zi de proteste pentru independența justiției

Peste 10.000 de persoane au ieșit în stradă, duminică seara, în Capitală, pentru a protesta în sprijinul unei justiții independente, pentru a...

Mii de oameni în stradă, în cea de-a cincea zi de proteste pentru independența justiției
TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 17:44

TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel

Pompierii militari tulceni au fost solicitați, astăzi, să intervină pentru stingerea unui incendiu la un bloc de locuințe din Niculițel, unde...

TULCEA: Apartament cuprins de flăcări în localitatea Niculițel
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 16:47

AUDIO | TULCEA: De la sesiuni de informare la povești de succes. Punct Gastronomic Local, realizat cu sprijinul GAL Munții Măcinului – Dunărea Veche

În ultimele luni, în județul Tulcea, mai multe Grupuri de Acțiune Locală au desfășurat sesiuni de animare și informare, în preambulul...

AUDIO | TULCEA: De la sesiuni de informare la povești de succes. Punct Gastronomic Local, realizat cu sprijinul GAL Munții Măcinului – Dunărea Veche
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 13:21

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde

Doi copii, de 8 şi 11 ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, au fost transportați la spital, după ce au fost răniţi de explozia unei...

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 11:54

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor

Noul mers al trenurilor a intrat, duminică, în vigoare și va fi valabil până pe 12 decembrie anul viitor, anunță CFR Călători. De astăzi,...

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor