TULCEA: Accident rutier – două persoane au fost încarcerate
De asemenea, la fața locului a fost prezent și un echipaj SMURD din cadrul ISU Constanța.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 decembrie 2024, 15:41
Pompierii din Stația Babadag au intervenit astăzi, în jurul orei 12:55, la un accident rutier, produs la limita județului Tulcea, în apropierea localității Baia, în care două persoane au rămas inițial încarcerate într-un autoturism.
În accident a fost implicat un singur autoturism.
Conform ISU „Delta” Tulcea, în autoturism se aflau două persoane care au rămas încarcerate.
La locul evenimentului au fost direcționate două echipaje de intervenție, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, iar din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean un echipaj medical.
De asemenea, la fața locului a fost prezent și un echipaj SMURD din cadrul ISU Constanța.
Până la sosirea forțelor de intervenție, cele 2 persoane implicate în accident( o persoană de sex feminin și o persoană de sex masculin) au reușit să se autoevacueze.
Acestea au fost preluate de echipajele medicale care le-au acordat primul ajutor, ulterior fiind transportate la o unitate de primiri urgențe din municipiul Constanța.