„Clubul de lectură”, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța
Proiectul „Clubul de lectură” se află la a doua ediție.
Publicat de Doina Sirbu, 27 decembrie 2024, 10:52
Miercuri, 8 ianuarie 2025, ora 11:00, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, va avea loc a doua ediție a proiectului „Clubul de lectură”.
De data aceasta, „Clubul de lectură” este dedicat liricii scriitorului simbolist Ion Minulescu și se adresează în special elevilor de liceu care, citind poeme din creația minulesciană, își vor alege o poezie favorită, pe care o vor recita miercuri, 8 ianuarie 2025. „Clubul de lectură” al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța invită la eveniment orice consumator de literatură, indiferent de vârstă, statut, profesie, care nutrește o înclinație aparte pentru lirica scriitorului Ion Minulescu.
„Vă așteptăm, așadar, să citim împreună poeme de Ion Minulescu și să dialogăm asupra câtorva momente/ aspecte semnificative din viața scriitorului simbolist„, transmit reprezentanții instituției.
Participă la întâlnire elevi de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Comercial „Carol I” Constanța. Evenimentul este moderat de Amelia Stănescu și Ionel Alexe.
Miercuri, 8 ianuarie 2025, ora 11:00, sala „Liliana Lazia”, et.II, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța.
Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881 – d. 11 aprilie 1944) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al simbolismului românesc. A debutat cu versuri în revista „Povestea vorbii”. S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică. A condus publicațiile simboliste „Revista celorlalți” și „Insula”. În anul 1922 a fost numit Director general al artelor în Ministerul de culte și arte.
Sursă: Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța