Solstițiul de iarnă. Noaptea cea mai lungă din an
La data solstițiului de iarnă, durata diurnă zilei este de doar 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă.
Publicat de Adina Sîrbu, 21 decembrie 2024, 12:30
A început iarna astronomică. Solstiţiul de iarnă, care a avut loc la ora 11.21, ora României, marchează ziua cea mai scurtă a anului.
Deși iarna meteorologică sosește la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă, legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui.
Este cunoscut faptul că axa polilor Pământului își păstrează aproximativ direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinată cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′.
La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află în emisfera sudică a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”.
Astfel se explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.
Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie, dată de la care, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu.
La data solstițiului de iarnă, durata diurnă zilei este de doar 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București).
În emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.