Județul CONSTANȚA: Unde se efectuează examenul trichineloscopic și cât costă
Medicii veterinari reamintesc faptul că analiza cărnii de porc pentru depistarea trichinelozei este obligatorie.
Publicat de Adina Sîrbu, 18 decembrie 2024, 15:21
În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost intensificate controalele sanitar-veterinare în vederea verificării condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de porc și alte produse de origine animală și non-animală destinate consumului uman, pentru asigurarea unui climat de siguranţă pe întreg lanţul alimentar şi implicit pentru protecţia consumatorului.
DSVSA Constanţa recomandă populaţiei să achiziţioneze produsele alimentare (implicit carnea de porc şi produsele cu specific tradiţional) numai din unităţi autorizate sau înregistrate sanitar veterinar.
Sacrificarea porcilor pentru consum public se realizează numai în abatoare autorizate, unde se realizează obligatoriu şi examenul trichineloscopic, carnea rezultată fiind marcată în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.
Sacrificarea porcilor în gospodăriile populaţiei se realizează numai pentru consum familial, examenul trichineloscopic în aceste cazuri, fiind efectuat în mod obligatoriu, de către proprietarii animalelor, în locaţiile stabilite la nivelul județului Constanţa.
Examenul trichineloscopic este metoda principală de decelare a parazitului Trichinella spp. din carnea de porc, mistreţ, urs, cal, nutrie, parazit care poate provoca afecţiuni ce se pot finaliza chiar cu decesul persoanelor care au consumat carne infestată.
Localizările cele mai frecvente ale larvelor sunt în muşchii de la baza limbii, diafragma şi pilierii diafragmatici, muşchii maseteri, muşchii intercostali, precum şi muşchii profunzi ai cefei, acestea constituind baza anatomică pentru proba recoltată în vederea analizării.
Sacrificarea porcilor şi consumarea lor în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii consumatorilor.
Aceştia se supun unui risc major putându-se îmbolnăvi de trichineloză, care se poate realiza prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic care conţine larve infestante.
În cazul în care tratamentul termic, fie prin frigere, fie prin fierbere, asigură o temperatură de aproximativ 75 de grade în profunzimea bucăţii de carne, acest parazit va fi inactivat. Și congelarea la -15 grade pentru 2 săptămâni, sau la -37 de grade pentru o jumătate de oră va duce la inactivarea acestui parazit. Sărarea, afumarea sau uscarea nu duc la inactivarea acestei formaţiuni parazitare, ci doar tratamentul termic prin căldură sau prin congelare.
Medicii veterinari atrag atenția că nu trebuie consumată nicio parte anatomică din porcul crescut în gospodăriile particulare, până la efectuarea examenului trichineloscopic şi comunicarea rezultatului.
Contaminarea se face exclusiv pe cale digestivă prin consumul de carne infestată cu Trichinella spp.
Principalul rezervor al parazitului Trichinella spp. îl constituie animalele sălbatice de pe lângă gospodării, precum şobolani, şoareci, câini, pisici.
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa asigură examinarea trichineloscopică în punctele special amenajate aflate în sediul DSVSA Constanţa, Piaţa Griviţei şi în cadrul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din localități de pe raza județului.
Locații unde se poate efectua examenul trichineloscopic:
NR. CRT. | LOCAŢIA | TELEFON |
1 | DSVSA CONSTANŢA – şos Mangaliei, nr. 78 | 0241/682.417 |
2 | CSVSAO CONSTANŢA 2 – Piaţa Griviţei | 0784/206.514 |
3 | CSVSAO MEDGIDIA – str. Tudor Vladimirescu, nr.1 | 0784/206.523 |
4 | CSVSAO CERNAVODĂ – str. Medgidiei, bloc H1 | 0774/621.917 |
5 | CSVSAO MANGALIA – str. Rozelor, nr. 15 – 17 | 0784/206.510 |
6 | CSVSAO HÂRȘOVA – str. Plantelor, bl. P5 | 0784/206.524 |
Circumscripţii de Asistenţă Veterinară diseminate pe teritoriul judeţului Constanța:
NR. CRT. | LOCAŢIA | TELEFON |
1 | Băneasa | 0766/439837 |
2 | Ion Corvin | 0766/439513 |
3 | Oltina – Dobromir | 0787/867906 |
4 | Ostrov | 0768/473356 |
5 | Topalu | 0722/313176 |
6 | Mihail Kogălniceanu | 0752/029961 |
7 | Istria | 0722/562677 |
8 | Cogealac | 0764/655709 |
9 | Ciocârlia | 0729/601250 |
10 | Cobadin | 0729/601250 |
11 | Deleni | 0749/582897 |
12 | Petroșani | 0749/643722 |
13 | Adamclisi | 0722/224334 |
14 | Tuzla | 0722/452410 |
15 | Eforie | 0744/312501 |
16 | Techirghiol – Bărăganu | 0744/312501 |
17 | Topraisar | 0723/624651 |
18 | Mereni | 0744/312501 |
19 | Amzacea – Comana | 0744/344418 |
20 | Hârșova – Saraiu | 0746/061627 |
21 | Ciobanu – Gârliciu | 0729/237872; 0762/268840 |
22 | Constanța | 0744/288824 |
23 | Crucea | 0746/061627 |
24 | Nicolae Bălcescu | 0727/345920 |
25 | Mangalia | 0720/570726 |
26 | Albești | 0735/229702 |
27 | Independența – Dumbrăveni | 0740/979337 |
28 | Negru Vodă – Cerchezu | 0740/979337 |
29 | Castelu | 0722/734500 |
30 | Valu lui Traian – Murfatlar | 0737/832993 |
31 | Peștera | 0722/734500 |
32 | Ovidiu | 0721/255958 |
33 | Lumina | 0721/203206 |
34 | Corbu | 0721/388213 |
35 | Târgușor | 0761/617323 |
36 | Grădina | 0764/655709 |
37 | Rasova – Siliștea | 0747/383973 |
38 | Cernavodă | 0724/501361 |
39 | Tortoman – Medgidia | 0787/763272 |
40 | Saligny – Mircea Vodă – Seimeni | 0721/565166 |
41 | Aliman | 0744/807328 |
Programul de funcționare la sediul DSVSA Constanța este de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8.00 – 15.00, iar în zilele de duminică, de la ora 8.00 la ora 17.00.
La nivelul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale, programul de funcționare este de luni până sâmbătă, de la ora 8.00 la ora 16.30, iar în zilele de duminică, în intervalul 8.00 la ora 14.00.
Tariful de examinare pentru porcul domestic este de 30,94 lei, TVA inclus.