Vreme rece în Dobrogea, cu cel mult 8 grade Celsius în aer
În zilele ce urmează, temperaturile rămân modeste și nu vor depăși 9 grade Celsius.
Publicat de Doina Sirbu, 1 decembrie 2024, 06:59
Prima zi din luna decembrie vine cu vreme rece în Dobrogea. Cerul va fi temporar noros, iar termometrele vor indica cel mult 8 grade Celsius. Diseară, până la ora 20.00, regiunea se află sub atenționare meteorologică Cod galben de vânt cu viteze în general de 50…60 km/h. Pe litoral vom avea 8 grade Celsius și șanse de precipitații.
Și luni va fi o vreme instabilă în Dobrogea, iar temperatrurile nu vor fi mai mari de 8 grade Celsius, fiind anunțate precipitații. Cerul va fi acoperit de nori, iar vântul moderat. Ploi sunt așteptate și marți, în regiune, iar în aer vor fi cel mult 9 grade Celsius.
În zona litoralului se vor înregistra 7-8 grade Celsius.