Farul Constanța vrea să vină de la Botoșani cu trei puncte
Publicat de Catalin Donose, 29 noiembrie 2024, 09:21
Primul meci din cadrul etapei a 18-a, a Superligii de fotbal este programat vineri, de la ora 17 între FC Botoșani și Farul Constanța.
Oaspeții își doresc un succes pentru a se apropia de prima jumătate a clasamentului.
Ca în aproape toate partidele din acest sezon al Superligii de fotbal, Farul se va confrunta și la Botoșani cu multe probleme importante de lot.
Farul nu va putea miza pe următorii jucători: Dragoș Nedelcu – genunchi operat, Dan Sîrbu – ligament rupt la gleznă (accidentare din meciul cu Oțelul Galați în etapa a XVII-a), Gabriel Dănuleasă – accidentare la genunchi, Mario Aioanei – răcit.
Deși se află în proces de recuperare, fundașul Ionuț Larie, accidentat pe parcursul întregului sezon, nu va face deplasarea la Botoșani.
Dobrogenii s-au impus în precedenta deplasare din campionat, 1-0 cu Unirea Slobozia, acesta fiind singurul succes reuşit de constănţeni pe teren advers în ediţia curentă, în rest au patru rezultate de egalitate şi trei partide pierdute.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 23 de ori, de şapte ori s-au impus botoşănenii, de nouă ori au câştigat dobrogenii, iar alte şapte partide s-au terminat la egalitate.
Cea mai mare diferenţă de scor: 4 decembrie 2022, Farul Constanţa – FC Botoşani 8-0, scor care a consemnat cea mai clară victorie reuşită de constănţeni în SuperLiga României, dar şi cea mai severă înfrângere suferită de formaţia moldavă pe prima scenă.
Un duel foarte interesant se anunţă şi cel de la nivelul băncilor tehnice, unde vor fi faţă-n faţă doi foşti colegi la naţională în perioada 1997-2000. Aceştia s-au mai întâlnit de 11 ori din postura de antrenori, de cinci ori s-a impus Ciobotariu, de patru ori a câştigat Hagi, iar alte două jocuri s-au terminat la egalitate.
Mediile de vârstă, FC Botoşani – 27 ani şi şapte luni, Farul Constanţa – 25 ani şi şase luni.
Denis Alibec se află în faţa celui de-al 250-lea joc în principala întrecere internă, în dreptul actualului atacant al dobrogenilor fiind consemnate 136 de contribuţii ofensive (89 goluri marcate / 47 pase decisive).