Echipa României își dorește un debut cu dreptul la Campionatul European
Publicat de Catalin Donose, 29 noiembrie 2024, 08:49
În primul său meci de la Campionatul European de handbal feminin, echipa României va întâlni vineri seară, la Debrecen, formația Cehiei, în grupa B.
Partida va începe la ora 19 și va fi în direct la Digi Sport 1.
În această grupă, pe lângă România și Cehia se mai află Muntenegru și Serbia, iar primele două clasate se vor califica în grupele principale.
Turneul final al CE2024 are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria, între 28 noiembrie – 15 decembrie. Tricolorele vor evolua în grupa B, după programul România – Cehia (29 noiembrie, ora 19.00), Muntenegru – România (1 decembrie, 19.00) şi Serbia – România (3 decembrie, 19.00).
Ediţia din 2024 a Campionatului European este prima cu 24 de echipe la start, iar meciurile vor fi găzduite în grupele preliminare de Debrecen (grupele A şi B), Basel (C şi D) şi Innsbruck (E şi F), în grupele principale de Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale.
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4.
Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.