Declarația lui Daniel Bîrligea după meciul FCSB – Olympiakos Pireu, scor 0-0
Atacantul echipei bucureștene a fost eliminat din joc în repriza a doua.
Publicat de Claudiu Dobrescu, 29 noiembrie 2024, 18:28
Atacantul echipei FCSB, Daniel Bîrligea, crede că bucureştenii puteau câştiga meciul cu Olympiacos dacă el nu ar fi fost eliminat în minutul 68, pentru al doilea cartonaş galben.
„Ne doream, cu siguranţă, cele 3 puncte, dar am fost în dificultate cu un jucător în minus din cauza mea şi îmi pare rău, îmi cer scuze colegilor şi suporterilor! Una peste alta, cu un om în minus, a ieşit binişor. La primul galben i-am spus arbitrului că în prima repriză a dat galben în apărare pentru ei la o fază similară. La eliminare, e un contact de joc. Nu am făcut eu fault, mai mult a şutat el în gheata mea, Oricum, e vina mea că am fost eliminat.”, a declarat Daniel Bîrligea.
Deţinătoarea trofeului Conference League a dominat finalul partidei, dar FCSB a reuți să nu primească gol fiind pe locul 10 acum, cu 10 puncte.
Meciul disputat ieri pe Arena Națională din București (scor 0-0) a contat pentru etapa a V-a din UEFA Europa League.