TULCEA: Incendiu la acoperișul unei case, cu pericol de extindere la alte gospodării
Două persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD și SAJ.
Publicat de Adina Sîrbu, 27 noiembrie 2024, 06:27
Pompierii militari de la ISU „Delta” Tulcea au intervenit, în jurul orei 2.00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la acoperișul unei case din municipiul Tulcea.
Întrucât locuințele din zonă sunt foarte apropiate, riscul de extindere a incendiului la casele învecinate fiind unul ridicat, la fața locului au fost direcționate trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Tulcea cu autospeciale de stingere și două echipaje medicale cu ambulanțe SMURD și SAJ. În sprijin, au fost trimise și echipaje din cadrul Jandarmeriei și Poliției Municipiului Tulcea.
Datorită vigilenței proprietarilor, care au solicitat imediat ajutor la 112, intervenția pompierilor a fost rapidă. Astfel, la scurt timp de la ajungerea salvatorilor, incendiul a fost localizat, o butelie de gaz a fost evacuată din imobil, iar focarele din acoperișul locuinței afectate de incendiu au fost stinse, fiind evitat pericolul de extindere la casele învecinate.
În urma incendiului nu au rezultat victime rănite. Proprietara locuinței de unde a pornit incendiul, în vârstă de 69 de ani, a fost asistată medical de echipajul SAJ, iar o femeie în vârstă de 65 de ani, cu un atac de panică, a primit ajutor de la echipajul SMURD, transmite Daniel Năstase, purtătorul de cuvânt al ISU „Delta” Tulcea.