Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Cursuri gratuite pentru înfiinţarea punctelor gastronomice locale

În România, funcţionează peste 460 de asemenea entităţi, circa 50 dintre acestea fiind în judeţul Tulcea.

TULCEA: Cursuri gratuite pentru înfiinţarea punctelor gastronomice locale

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 noiembrie 2024, 17:09

Peste 70 de persoane din comuna Murighiol au participat, joi şi vineri, la un curs gratuit de dedicat înfiinţării şi autorizării Punctelor Gastronomice Locale (PGL), organizat de Agenţia Naţională a Zonei Montane (ANZM) în colaborare cu asociaţia Dunavăţ – Natură, Oameni, Tradiţii din Dunavăţu de Sus.

Preşedintele asociaţiei, Ciprian Ulianov, a declarat că a iniţiat desfăşurarea cursului pentru înfiinţarea şi autorizarea PGL-urilor la cererea locuitorilor din comuna Murighiol şi şi-a exprimat speranţa că creşterea numărului acestor entităţi va ajuta la păstrarea tradiţiilor locale.

‘Turiştii vin şi iarna în Deltă, dar cu siguranţă nu vor fi la fel de mulţi ca în sezonul estival. Dacă un PGL, iarna, ar anunţa în mediul online că deschide în weekend, că face un borş de peşte, un peşte prăjit, o plăcintă ucraineană, dulceaţă de smochine, turiştii ar face rezervări’, a afirmat Ciprian Ulianov.

La curs au participat şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice care au răspuns întrebărilor adresate de localnici, la finele cursului participanţii primind diplome din partea ANZM.

Potrivit Registrului punctelor gastronomice locale al ANZM, în România, în momentul de faţă funcţionează peste 460 de asemenea entităţi, circa 50 dintre acestea fiind în judeţul Tulcea.

Sursa – Agerpres

TULCEA: Festivalul Piraților 2025. 4 zile de petrecere și peste 15 trupe și artiști, printre care Gypsy Kings, Loredana, Lupii lui Calancea
Știrile Dobrogei vineri, 28 martie 2025, 11:19

TULCEA: Festivalul Piraților 2025. 4 zile de petrecere și peste 15 trupe și artiști, printre care Gypsy Kings, Loredana, Lupii lui Calancea

Investiții de aproape 100 de milioane de Euro planificate în zona orașului Sulina până în 2030 pot contribui la dezvoltarea turismului în...

TULCEA: Festivalul Piraților 2025. 4 zile de petrecere și peste 15 trupe și artiști, printre care Gypsy Kings, Loredana, Lupii lui Calancea
DIALOGURI LA ZI | Zilele Diversității, eveniment ajuns la cea de-a X-a ediție. Au luat parte 10 organizații non-guvernamentale din Constanța și din județ, dar și 22 de grădinițe și unități de învățământ din Dobrogea
Știrile Dobrogei joi, 27 martie 2025, 15:16

DIALOGURI LA ZI | Zilele Diversității, eveniment ajuns la cea de-a X-a ediție. Au luat parte 10 organizații non-guvernamentale din Constanța și din județ, dar și 22 de grădinițe și unități de învățământ din Dobrogea

În săptămâna 17-23 martie, s-au desfășurat  Zilele Diversității, un eveniment ajuns la cea de-a X-a ediție. Evenimentul inițiat de...

DIALOGURI LA ZI | Zilele Diversității, eveniment ajuns la cea de-a X-a ediție. Au luat parte 10 organizații non-guvernamentale din Constanța și din județ, dar și 22 de grădinițe și unități de învățământ din Dobrogea
Cazino - foto - Adi Bancila
Știrile Dobrogei joi, 27 martie 2025, 15:10

Cazinoul va fi deschis publicului în lunile următoare. Va avea un muzeu la subsol și va găzdui evenimente culturale naționale și internaționale

După 5 ani de reabilitare, clădirea Cazinoului din Constanța a fost predată municipalității. În perioada lucrărilor, ea s-a aflat în...

Cazinoul va fi deschis publicului în lunile următoare. Va avea un muzeu la subsol și va găzdui evenimente culturale naționale și internaționale
delta dunarii 2 foto ovidiu oprea
Știrile Dobrogei marți, 25 martie 2025, 07:38

AUDIO | În Deltă au început pregătirile pentru un nou sezon turistic

La Sfântu Gheorghe, în Deltă, se fac pregătiri pentru un nou sezon turistic. Afectat de veștile alarmiste ce țin de vecinătatea cu un...

AUDIO | În Deltă au început pregătirile pentru un nou sezon turistic
Știrile Dobrogei sâmbătă, 22 martie 2025, 14:55

TULCEA: Primăria municipiului a început procedura de expropriere pentru consolidarea unor blocuri cu risc seismic

Primăria municipiului Tulcea a transmis primele notificări prevăzute de legislaţie în cadrul procedurii de expropriere a unor persoane care...

TULCEA: Primăria municipiului a început procedura de expropriere pentru consolidarea unor blocuri cu risc seismic
Știrile Dobrogei joi, 20 martie 2025, 20:15

TULCEA: Grupul de Acțiune Locală Dobrogea de Nord lansează o nouă serie de întâlniri pentru accesarea fondurilor nerambursabile în comunitățile locale

Grupul de Acțiune Locală Dobrogea de Nord Tulcea lansează o nouă serie de întâlniri pentru accesarea fondurilor nerambursabile în...

TULCEA: Grupul de Acțiune Locală Dobrogea de Nord lansează o nouă serie de întâlniri pentru accesarea fondurilor nerambursabile în comunitățile locale
Știrile Dobrogei joi, 20 martie 2025, 15:54

AUDIO | Moștenirea istorică a Dobrogei, condamnată la uitare fără sprijin financiar

În Dobrogea, zidurile vechilor cetăți grecești, romane sau bizantine zac uitate sub pământ, în timp ce cercetătorii care ar putea să le...

AUDIO | Moștenirea istorică a Dobrogei, condamnată la uitare fără sprijin financiar
Știrile Dobrogei joi, 20 martie 2025, 15:31

CONSTANȚA: Mormântul pictat Hypogeu de la Tomis, și expoziția dedicată acestuia, au fost deschise publicului larg

După aproape 4 decenii de la descoperirea sa, joi, pe 20 martie, Mormântul pictat Hypogeu de la Tomis, și expoziția dedicată acestuia, au fost...

CONSTANȚA: Mormântul pictat Hypogeu de la Tomis, și expoziția dedicată acestuia, au fost deschise publicului larg