TULCEA: Peștele capturat din Dunăre și Deltă este bun de consum
DSV a analizat 100 de probe, iar rezultatele nu au indicat depăşiri de contaminanţi.
Publicat de Adina Sîrbu, 20 noiembrie 2024, 07:47
Peştele din Dunăre şi din Delta Dunării este bun de consum şi nu conţine metale grele peste limitele admise, a anunțat DSVSA Tulcea. Directorul instituţiei, Mitică Tuchilă, spune că mirosul greu al cărnii reclamat de pescari în vara acestui an a fost cauzat de iarba cu care s-a hrănit peștele, în condițiile nivelului scăzut al apei.
Laboratorul Direcţiei Sanitar-Veterinare din Tulcea a analizat, de la începutul acestui an, circa 100 de probe prelevate de la peştele capturat în Dunăre şi Delta Dunării, iar rezultatele au arătat că resursa piscicolă este bună de consum.
Potrivit directorului DSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă, laboratorul de specialitate al instituţiei pe care o conduce şi cel al Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti sunt singurele din România acreditate pentru analiza conţinutului de metale grele din peştele capturat în Deltă, Dunăre şi Marea Neagră, dar şi din peştele importat.
„Pentru DSVSA reprezintă o prioritate examinarea şi depistarea metalelor grele din peşte, astfel încât peştele şi produsele din peşte să ajungă pe masa consumatorului final în condiţii salubre şi apt de a fi consumat. La Tulcea, facem histamina pentru peşte, Tulcea având arondate mai multe judeţe pentru această analiză care reprezintă starea de prospeţime a peştelui, pe lângă metalele grele pe care le analizăm şi depistăm. Se analizează gradul de contaminare, iar aceste metale sunt în limite admise pentru consum”, a precizat Mitică Tuchilă.
El a adăugat că analizele făcute pe probele din peşte luate în vara acestui an, în urma semnalelor de alarmă trase de pescarii din Sulina potrivit cărora fitofagul capturat are un miros greu, au relevat că resursa este bună de consum.
„Din punct de vedere fizico-chimici şi biologic, nu prezentau modificări speciale sau depăşiri de contaminanţi, în schimb capturile împrumutau un miros din cauza scăderii adâncimii apei, ceea ce nu reprezenta decât un disconfort olfactiv. Practic, capturile erau bune de consum”, a mai spus directorul Mitică Tuchilă.
„Fitofagul este un mare amator de iarbă, iar acea iarbă fiind urât mirositoare, şi carnea peştelui capătă un miros greu. El este eliberat în urma prinderii şi nu ar fi pagubă că peştele moare după ce este prins, pentru că e o specie invazivă. Capturile din această specie nu sunt însă primite de cherhanale. Se întâmplă vara, atunci când nivelul apei scade, iar vegetaţia nu mai are oxigen să se dezvolte”, a explicat Ion Năstase, pescar autorizat din Sulina.
Conform normelor în vigoare, atunci când analizele de laborator arată că peştele nu poate fi consumat din cauza concentraţiilor de substanţe nocive care depăşesc limitele maxim admise, loturile respective sunt confiscate şi dirijate la unităţi de incinerare.
Sursă: AGERPRES